DCNews Politica Analiză Politică România, în pragul dezastrului economic. Bogdan Chirieac, apel către Nicușor Dan înaintea desemnării premierului

România, în pragul dezastrului economic. Bogdan Chirieac, apel către Nicușor Dan înaintea desemnării premierului

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Analistul Bogdan Chirieac a declarat la B1 TV că economia României se află într-o stare de prăbușire și a susținut că numirea prim-viceguvernatorului BNR Leonardo Badea în funcția de premier, pentru un mandat de un an sau doi, reprezintă cea mai sigură variantă pentru redresarea finanțelor naționale.

Dialogul a pornit de la întrebarea formulată de moderatoarea Aneta Sîngeorzan cu privire la intențiile președintelui României: „În posibila susținere a unui premier tehnocrat, auzim vorbindu-se foarte mult despre problemele economice ale țării, despre economiști. Și tot mai mult auzim această variantă: Leonardo Badea, în persoana tehnocratului pus de președintele României. Credeți că aceasta ar fi opțiunea lui Nicușor Dan?”

Bogdan Chirieac spune lucrurilor pe nume despre situația economică a țării și despre faptul că „suntem prăbușiți”, iar fără oamenii cu experiență de la BNR riscăm să intrăm în junk.

„Nu știu ce va hotărî președintele Dan, dar Leonardo Badea ar fi o soluție foarte bună (n.r. - pentru funcția de premier), mai ales că, sunt convins, nu va pleca de la Banca Națională. Totuși, este crescut de Mugur Isărescu pentru Banca Națională, dar probabil ar putea sta un an sau doi în funcția de prim-ministru pentru a însănătoși finanțele. Leonardo Badea ar avea la dispoziție și expertiza și concursul B=ăncii Naționale de o manieră informală, fără doar și poate, altfel nu ar fi în regulă, dar cu toată experiența și prestigiul Băncii Naționale ar putea însănătoși economia României. Principala problemă, că ați semnalat foarte bine că în centru e economia, e situația economică a țării. Deci, suntem prăbușiți. Mai trebuie să vină cineva să constate oficial lucrul acesta. Eu sper să nu se întâmple și standardul impus să nu ne retrogradeze la junk, fiindcă problemele ar deveni și mai mari. Totuși, suntem țară a Uniunii Europene, nicio țară UE nu e trecută în junk, nu avem un nivel al datoriei externe atât de ridicat, undeva la 60%, sunt țări în Uniunea Europeană care au datorii de peste 100% din PIB”, a explicat analistul politic la B1 TV.

Blocaj pe axa partidelor: Coaliția propusă de Kelemen Hunor și scenariul USR cad din start

Discuția a continuat și pe tema refuzului partidelor de a ajunge la un numitor comun.

Aneta Sîngeorzan: „Domnule Chirieac, este foarte interesant: fiecare, mai puțin cei de la PSD, cei de la AUR categoric au decis că merg în Opoziție pentru că nu le convine nicio variantă, nicio combinație de două luate câte trei care ar putea să stea în picioare în momentul de față. Dar, atât maghiarii, cât și cei de la USR, cât și premierul interimar Ilie Bolojan, au vorbit despre eventuala susținere a unui tehnocrat, dacă… Fiecare a venit acolo cu niște variante și, repet, în centru au fost chestiunile economice. Credeți că această variantă propusă de Kelemen Hunor, PNL, PSD, UDMR, că m-a și bufnit râsul, ar putea fi plauzibilă în vreun scenariu?”

Bogdan Chirieac respinge posibilitatea unei înțelegeri politice în formula propusă de liderul UDMR, un guvern format din specialiști, sau pe baza formulelor de la celelalte partide.

„Vă spun sigur, nu! PNL nu va accepta acest lucru, USR nu va accepta acest lucru. Ați văzut propunerea USR-ului, aberația aia cu două guverne minoritare, ei primii, PSD ar putea să vină la anul. Deci, nu e fezabilă această chestiune”, conchide analistul politic.

Factura crizei politice: Ambulanțele din 17 județe au rămas fără fonduri, iar primăriile nu mai au bani de salarii

Avertismentul lui Bogdan Chirieac nu este o teorie de platou TV. E o criză adevărată, despre care DC News a scris, ce este deja în spitale și administrație. Blocajul de la Palatul Victoria lasă România fără un Guvern cu puteri depline, iar un executiv interimar nu are voie prin lege să emită ordonanțe de urgență pentru rectificarea bugetului pe 2026.

Efectele se văd! Sănătatea e pe avarie. Serviciile de ambulanță din 17 județe au rămas recent fără fonduri. Ministrul interimar Cseke Attila a acoperit provizoriu o gaură de 98 de milioane de lei prin mutări de bani de la alte capitole, dar sistemul are nevoie de 980 de milioane de lei până la finalul anului. Primăriile mici trag obloanele. Două treimi dintre comune nu își mai pot achita lefurile din veniturile proprii, cele mai lovite sunt localitățile cu mai puțin de 2.000-3.000 de locuitori. 

Președintele Nicușor Dan forțează desemnarea unui nou premier înainte de plecarea la Adunarea Generală a ONU, pentru că fără o majoritate parlamentară rapidă și un Guvern stabil, statul riscă să nu mai poată plăti salariile și cheltuielile de bază în săptămânile următoare.

Comentarii (2)

Gogu   •   17 Septembrie 2026   •   13:26

Sunteti sanatosi la cap sau ne credeti pe toti tâmpiti?????? Cum sa-l pui domnule B.C. nepoțelule al lui Brucan, pe artizanul politicii bolojenioste prim ministru???? Pentru bunele lui rezultate? Iar prostii de la psd vor ajunge din nou slugile ministrilor băsiști din pnl!!!!! La urmatoarele alegeri nu o sa mai intrati in parlament, exact ce doreste prea seriosul brucan Chireac!!!!!

RAL   •   17 Septembrie 2026   •   13:15

Toate bune și frumoase, maestre Chirieac, dar atunci pentru ce mai există partide politice? Bănesică știe de ce: pentru a conduce el discreționar, mimând jocul democratic...
Trăim în țara formelor fără fond!
Cum s-ajuns aici? Prin cultivarea programatică a imposturii, ticăloșiei, lăcomiei și trădării, în conformitate cu instrucțiunile din Directiva 47 NKVD, actualizarea Malta '89....

Citește mai multe din Analiză Politică
Citește mai multe din Analiză Politică