Fotbalistul german Jamal Musiala a dezvăluit că suferă de o disfuncție neurologică, după ce s-a prăbușit de două ori pe teren în doar trei zile.
„Este o dramă, mai ales pentru Jamal” Musiala, a declarat, miercuri, preşedintele de onoare al clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, postului german RTL, exprimându-şi „sprijinul necondiţionat” pentru fotbalistul care suferă de o disfuncţie neurologică ce provoacă pierderi scurte şi temporare ale stării de conştienţă, informează AFP.
Jamal Musiala s-a prăbușit pe teren de două ori în trei zile
Jamal Musiala, atacantul lui Bayern, s-a prăbuşit pe teren de două ori într-un interval de trei zile, sâmbătă, la Munchen, împotriva lui RB Leipzig, şi marţi, la Heidenheim, în timpul unor meciuri de pregătire pentru sezonul 2026/2027.
Marţi seară, internaţionalul german în vârstă de 23 de ani a explicat pe contul său de Instagram că aceste episoade „scurte, temporare şi uşor de tratat” au fost cauzate de o „disfuncţie neurologică”, precizând că nu există „niciun risc suplimentar pentru sănătate”.
„Noi ştiam de această problemă de multă vreme”, a explicat Uli Hoeness într-un interviu acordat postului RTL. Preşedintele de onoare al lui Bayern a declarat că, potrivit neurologilor care îl tratează pe Musiala, nu există niciun motiv medical care să-l împiedice pe jucător să concureze la nivel de elită.
Germanul, susținut de coechipieri
„Weekendul trecut, în timpul primului incident, ne-am consultat rapid şi am decis să-i oferim lui Jamal sprijin necondiţionat la toate nivelurile. Ştiu că astăzi beneficiază din nou de îngrijiri medicale”, a declarat Hoeness.
„Este o dramă, mai ales pentru Jamal. Acum, având în vedere cele două incidente de sâmbătă şi de ieri, este o problemă în primul rând pentru Jamal, dar şi pe termen mediu pentru Bayern. Suntem cu toţii fără cuvinte; nu eram pregătiţi pentru aşa ceva. Va trebui să învăţăm cum să gestionăm situaţia”, a adăugat el.
„Evident, nu e plăcut să vezi aşa ceva. E prietenul nostru, coechipierul nostru, e frustrant”, a declarat englezul Harry Kane în zona mixtă, miercuri, după ce i-a fost decernată Gheata de Aur 2026. Musiala „vrea doar să fie pe teren şi să revină la normal cât mai curând. Dar asta înseamnă să-i fim alături şi să vorbim cu el. Îl susţinem 100%”, a spus Kane.
Un fotbalist profesionist poate juca și cu probleme neurologice
Neurologul Maria Ilyas-Feldmann, de la Clinica Universitară Ruppin-Brandenburg, a declarat pentru agenţia de ştiri germană SID (o filială AFP), „pe baza informaţiilor făcute publice, nu este posibil să se stabilească un diagnostic precis”.
Căci „termenul disfuncţie neurologică este foarte vag şi poate cuprinde cauze foarte diferite”.
„Chiar dacă este vorba despre epilepsie, asta nu înseamnă că sportul de performanţă este exclus”. Este „o afecţiune neurologică frecventă şi, în multe cazuri, foarte uşor de tratat”, a declarat această specialistă în epilepsie.
Potrivit Mariei Ilyas-Feldmann, „aproximativ două treimi dintre pacienţi pot scăpa de crize cu ajutorul medicaţiei adecvate. Prin urmare, în principiu, practicarea fotbalului profesionist rămâne posibilă chiar şi în cazul epilepsiei”, potrivit Agerpres.
Jamal Musiala a evoluat pentru Germania la Cupa Mondială 2026, echipă care a ieșit surprinzător în faza sferturilor de finală.