CNN transmite că ministrul Afacerilor Interne, Christophe Castaner, a spus că folosirea strangulării, adică aplicarea presiunii pe gâtul individului în timp ce acesta este ținut la pământ, era o „metodă periculoasă” și nu va mai fi învățată la Academie.
„Aud criticile, aud strigătele împotriva urii”, a spus ministrul, referindu-se la protestele marca „Viețile negrilor contează” care au avut loc în mai multe orașe din Franța în ultima săptămână. „Rasismul nu are loc în societatea noastră, nu în Republica noastră”.