DCNews
›
Stiri
›
Internațional
›
Parlamentul irlandez a validat cel mai auster buget din istoria ţării
Parlamentul irlandez a validat cel mai auster buget din istoria ţării
Publicat pe 11 dec 2010, 11:05
Parlamentarii irlandezi au votat, vineri, planul bugetar pentru 2011, cel mai auster din istoria ţării, printre măsurile cuprinse în acest act numărându-se reducerea salariului minim sau micşorarea remuneraţiei membrilor guvernului.
Plata cu ora minimă pentru în jur de 50.000 de persoane în Irlanda va fi astfel redusă cu un euro, la 7,65 de euro. Printre altele, legea reduce salariile primului ministru şi ale celorlalţi membri ai guvernului cu circa 6 la sută, la 214.000 şi 181.000 de euro pe an respectiv.
Potrivit Agerpres, votul acestei noi legi, ce urmează după aprobarea mai multor altor măsuri bugetare în această săptămână, permite bugetului 2011 să treacă peste o nouă etapă în vederea adoptării sale definitive.
Acesta din urmă nu va fi totuşi adoptat înainte de începutul anului viitor, ba chiar în februarie, până când legea finanţelor propriu-zisă, ce formează cel mai gros element al legislaţiei bugetare, nu va fi examinată de deputaţi înainte de mijlocul lunii ianuarie.
Bugetul irlandez pentru 2011, ce a fost prezentat marţi, reprezintă un efort de austeritate de 6 miliarde de euro, cel mai sever din istoria ţării, şi formează principala contrapartidă în salvarea insulei de către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
În paralel cu examinarea bugetului, Parlamentul irlandez se va pronunţa miercurea viitoare asupra planului de ajutor internaţional, guvernul acceptând în această joi să îl supună la un vot al deputaţilor
-
- Bansko, stațiunea de schi care a devenit paradisul nomazilor digitali26.02.2026, 19:42
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Elveția, decizie referitoare la importul de GNL rusesc26.02.2026, 08:13
-
-
-
-
-
- Întâlnire Vladimir Putin - Volodimir Zelenski. Kremlinul se sucește25.02.2026, 21:23
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Germania renunță la controversata lege privind încălzirea locuinţelor24.02.2026, 23:57
-
- Directoarea Muzeului Luvru demisionează după ''jaful secolului''24.02.2026, 23:36
-
- Iran, semnal că vrea să ajungă la un acord cu SUA24.02.2026, 22:37
-
-
-
-
-
-
-
-
- Atac cu bombă în centrul Moscovei - Video24.02.2026, 09:58
-
-
-
- Cine îi poate lua locul Laurei Codruța Kovesi la şefia EPPO23.02.2026, 23:31
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Ucraina revendică noi câștiguri teritoriale în sudul frontului23.02.2026, 16:31
-
-
- Primul premier declarat homosexual al Olandei a depus jurământul23.02.2026, 14:58
-
-
-
-
-
-
-
- Vladimir Putin: Dezvoltarea triadei nucleare, o prioritate absolută23.02.2026, 08:27
-
-
- Cutremur puternic, cu magnitudine 7,1, a lovit Malaezia22.02.2026, 22:59
-
-
- Papa Leon, mesaj ferm pentru încheierea războiului din Ucraina22.02.2026, 18:32
-
-
- Câte bilete s-au vândut pentru Jocurile Olimpice 202622.02.2026, 15:57
-
-
-
-
-
-
- Verona închide spectaculos Jocurile Olimpice Milano-Cortina 202622.02.2026, 11:40
-
-
-
-
-