NATO a aprobat extinderea rețelei strategice de conducte pentru combustibil către Flancul Estic, printr-un proiect de 27 de miliarde de euro din care România va beneficia de aproximativ 2,15 miliarde de euro.
„România obține un rezultat strategic important în cadrul NATO”, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan. Este vorba despre extinderea către Est a rețelei NATO de conducte pentru combustibil, un proiect esențial pentru consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic.
Decizia vine după peste cinci ani de negocieri și ca urmare „a lecțiilor învățate după invazia Rusiei împotriva Ucrainei, care au demonstrat cât de importantă este infrastructura logistică pentru apărarea colectivă”, a mai precizat Nicușor Dan într-o postare pe rețelele de socializare.
Cea mai mare investiție în rețeaua de conducte a NATO
Consiliul Nord-Atlantic a aprobat, miercuri, finanțarea proiectului din fondurile comune ale NATO, în valoare de 27 de miliarde de euro pentru următorii 20 de ani, cea mai mare investiție de acest tip din istoria Alianței. Din această finanțare, aproximativ 2,15 miliarde de euro vor reveni României.
„România a fost implicată activ încă de la început în acest proces, prin eforturile Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și ale Delegației României la NATO”, a adăugat șeful statului.
Nicușor Dan anunță oportunități economice pentru România
Noua rețea va traversa și teritoriul țării noastre, va avea atât utilizări militare, dar și civile. Totodată, Nicușor Dan a spus că noua investiție „va crea oportunități importante pentru economia și companiile românești”.
„Acest proiect consolidează rolul României ca stat aliat de primă linie la Marea Neagră și întărește conectivitatea strategică a țării noastre cu aliații NATO”, a conchis președintele.
Rețeaua NATO de conducte pentru combustibil (NATO Pipeline System) a fost construită în timpul Războiului Rece și are aproximativ 10.000 de kilometri, traversând în prezent 12 state membre.
Până acum, infrastructura era concentrată în vestul Europei, iar războiul din Ucraina a evidențiat necesitatea extinderii acesteia către Flancul Estic, pentru a susține mobilitatea militară și capacitatea de reacție rapidă a Alianței.
Citește și: Legea pentru prosumatori, promulgată de Nicușor Dan. Ce se schimbă pentru cei care produc energie electrică