DCNews
›
Stiri
›
Internațional
›
Moldovenii se tem că filat discută cu Merkel despre federalizarea republicii
Moldovenii se tem că filat discută cu Merkel despre federalizarea republicii
Publicat pe 18 mai 2011, 16:36
Vizita de două zile în Germania pe care premierul moldovean Vlad Filat o începe marţi stârneşte îngrijorare la Chişinău. Există informaţii scurse din surse diplomatice că la Berlin se va discuta despre soluţionarea diferendului transnistrean în baza unui plan de federalizare a Republicii Moldova, convenit la nivelul discuţiilor germano-ruse.
Primul semn că Germania se implică serios în găsirea unei soluţii pentru diferendul transnistrean l-a dat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după întâlnirea din 29 martie curent cu omologul său moldovean Iurie Leancă, scrie Romania Global News.
El a spus că „obiectivul final al negocierilor este văzut la Moscova aproximativ la fel ca şi la Chişinău: acordarea unui statut special garantat regiunii transnistrene în cadrul unei Moldove integre".
Şeful diplomaţiei ruse a precizat că această poziţie a Moscovei are la bază înţelegerile la care s-a ajuns la întâlnirea din 2010 a preşedintelui rus Dmitri Medvedev cu cancelarul german Angela Merkel.
Recent, însă, şeful Comisiei parlamentare de politică Externă a Dumei de Stat a Rusiei, Konstantin Kosaciov, a tălmăcit declaraţia surprinzătoare a ministrului rus de Externe. El a spus că „Moscova va accepta orice format de rezolvare a conflictului transnistrean care va fi coordonat de Chişinău şi Tiraspol, dar va respinge formatul unui stat unitar care va ignora poporul Transnistriei".
În ajunul plecării în Germania, premierul moldovean Vlad Filat a declartat că va discuta cu autorităţile de la Berlin despre integrarea europeană a Republicii Moldova şi despre reglementarea conflictului transnistrean.
"Ne-am propus să avem parteneri solidari cu noi, care au capacitatea de a influenţa deciziile participanţilor la negocieri.
Germania poate să convingă nu doar Moscova", a spus premierul Filat. În ceea ce priveşte baza discuţiilor despre conflictul transnistrean, el a precizat că "Transnistria trebuie să rămână în componenţa Republicii Moldova, dar cu un statut care prevede autonomie largă".
-
-
- Trump spune că iranienii i-au promis că nu vor dezvolta arme nucleare31.05.2026, 09:44
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Răspunsul Rusiei la închiderea Consulatului de la Constanța29.05.2026, 22:06
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Ce face specială plaja desemnată cea mai frumoasă din Europa în 202628.05.2026, 22:29
-
-
- 2027 ar putea aduce un record global de temperatură din cauza El Nino28.05.2026, 20:43
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Prețurile petrolului, în scădere după declarațiile lui Marco Rubio27.05.2026, 23:11
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Valul de căldură din Europa este „fără precedent și istoric”27.05.2026, 13:59
-
-
-
-
-
- Israelul anunță eliminarea noului şef al aripii armate a Hamas27.05.2026, 09:57
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Un băiețel de trei ani a murit de difterie. Primul caz după 196926.05.2026, 21:06
-
-
-
-
-
-
- Acord de pace SUA- Iran. Anunțul făcut de Marco Rubio26.05.2026, 16:34
-
-
-
-
-
-
-
- Familia regală are un nou superstar! Beatrice și Eugenie, „retrogradate”26.05.2026, 09:07
-
-
-
-
-