"Un factor extern neautorizat" a obţinut acces ilegal la o parte din baza de date a instituţiei administrative.
Investigație
Incidentul a fost detectat miercuri, iar imediat după identificarea accesului neautorizat, IT-istul instituţiei, împreună cu specialişti externi în securitate cibernetică, au demarat o investigaţie completă pentru a evalua amploarea situaţiei şi a limita efectele acesteia, a transmis Primăria Orăştie pe pagina oficială de Facebook.
Ce date ale Primăriei Orăștie au fost accesate
Din primele investigaţii reiese că au fost accesate anumite tipuri de date şi au fost compromise date sensibile, însă investigaţia este în desfăşurare, precizează autoritatea locală.
"Am notificat deja autorităţile competente şi respectăm toate obligaţiile legale privind protecţia datelor şi notificarea persoanelor afectate. Colaborăm activ cu autorităţile pentru identificarea făptuitorului. Regretăm profund acest incident şi ne cerem scuze tuturor celor afectaţi", menţionează Primăria Orăştie.
Baza de date a Primăriei Orăştie nu mai poate fi accesată
Municipalitatea mai arată că baza de date a Primăriei Orăştie, existentă până marţi, cu o zi înaintea incidentului, nu poate fi accesată şi nu se ştie încă pentru cât timp.
"Asigurăm publicul că tratăm cu maximă seriozitate protecţia datelor şi depunem toate eforturile pentru a preveni incidente similare în viitor", a mai transmis autoritatea locală, potrivit Agerpres.