Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) anunță din nou organizarea unui concurs pentru mai multe locuri vacante. Este vorba despre 10 posturi de magistrat-asistent, potrivit Ordinului președintelui ÎCCJ nr. 412 din 2 decembrie 2025. Concursul se desfășoară în perioada 3 decembrie 2025 – 15 aprilie 2026.
VEZI ȘI: Lia Savonea (ÎCCJ), reacție după declarațiile lui Kelemen Hunor privind pensiile magistraților
Posturile disponibile sunt repartizate astfel:
1 post la Secția I civilă
4 posturi la Secția de contencios administrativ și fiscal
5 posturi la Secția penală
Cine se poate înscrie. Taxa - 3.000 de lei
La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 5 alin. (3) din Legea 303/2022 și au minimum 5 ani vechime în funcții de specialitate juridică prevăzute de art. 63 alin. (1) din aceeași lege.
Taxa de înscriere este de 3000 de lei, achitată în contul Înaltei Curți, cu mențiunea „Taxă concurs”.
Documente necesare
Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea tip și documentele prevăzute de regulament: acte de stare civilă, diplomă de licență, dovada plății taxei, cazier judiciar și fiscal, CV, acte privind vechimea în specialitate, certificat medical ș.a.
Data-limită pentru depunerea cererilor de înscriere este 24 decembrie 2025, la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Bd. Octavian Goga nr. 2.
Potrivit ÎCCJ, etapele concursului include: verificarea dosarelor două probe scrise (inclusiv motivarea unei hotărâri judecătorești), testare psihologică, verificarea bunei reputații, examen medical.
Nota minimă pe care trebuie să o obțină candidații pentru ocuparea unui post
Probele scrise vor avea loc în 25 februarie 2026, iar ora și locul vor fi anunțate în funcție de numărul candidaților.
Pentru ocuparea unui post, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la fiecare probă, iar repartizarea se face în ordinea mediilor, în limita locurilor disponibile.
Scandalul pensiilor speciale
Aceste angajări vin în contextul scandalului legat de legea pensiilor speciale pentru magistrați. Proiectul prevede creșterea vârstei de pensionare de la 48-50 de ani la 65 de ani, majorarea vechimii minime în muncă de la 25 la 35 de ani, astfel încât pensionarea sub 58 de ani să nu mai fie posibilă, și limitarea pensiei la 70% din ultimul salariu net.
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, ar urma să-și convoace judecătorii pentru a decide dacă va ataca la Curtea Constituțională proiectul privind pensiile magistraților, după ce premierul Ilie Bolojan și-a asumat marți răspunderea în Parlament pentru a doua oară, potrivit informațiilor apărute în presă. Se vehiculează faptul că vineri ar urma să aibă loc ședința secțiilor reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se decide dacă legea pensiilor speciale va ajunge din nou pe masa CCR.