O elevă din Brăila și-a bătut, scuipat și umilit colega într-o discuție aprinsă dintr-o scară de bloc. Tot scandalul a fost filmat de o a treia colegă, care nu s-a băgat între cele două.
[caption id="attachment_241436" align="alignleft" width="310"] sursa: RTV.net[/caption]Incidentul se pare că a pornit din cauza unui băiat. Agresoarea a încolțit-o pe colega ei într-o scară de bloc, unde i-a tras o serie de scuipături și palme. Eleva batjocorită nu a scos niciun cuvânt și s-a supus pedepselor. Ce a șocat însă pe toată lumea a fost momentul în care colega autoritară a obligat-o pe victimă să îngenuncheze, să-și ceară scuze și să îi pupe picioarele.
Clipul a scandalizat întreg Internetul după ce a fost postat pe 220.ro și a strâns nu mai puțin de 100.000 de vizualizări într-o singură zi. Oamenii au lăsat comentarii injurioase la adresa bătăușei prin intermediul Facebook: “Panarama,e șmecheră că știe să scuipe și stie să dea palme,te-aș bate mai rău decât ai bătut-o pe fata aia”, “I-aș smulge cerceii ăia frumoși din urechi și aș pune-o să îi înghită”. Câțiva s-au arătat obișnuiți de aceste preocupări deviante ale elevelor de liceu: “Asta e cultura promovată în școlile din România, de parveniții și inculții care au ajuns să ne guverneze atâția ani”.
Cele trei fete sunt eleve la Colegiul Economic “Ion Ghica”din Brăila.