"Educaţia rutieră vine cu experienţa? Ăsta e un mit, am mai mulţi ani de şofat, conduc mai bine?", a întrebat Val Vâlcu.
"Din păcate nu. Pentru că gesturi sau manevre pe care le-ai deprins greşit nu ţi le mai corectezi. Ar trebui să vină cineva să te corecteze. Noi facem asta la "commentary driving". Adică un trainer merge cu maşina împreună cu un şofer cu multă experienţă şi depistează tot felul de lucruri pe care le face greşit, deşi are 10-20 de ani de când conduce. Spre exemplu, una dintre greşeli este să calce ambreiajul la fiecare frânare. În loc să calce ambreiajul doar când schimbă viteza. Alt exemplu este că stă foarte aproape de maşina din faţă. Şi la mers în viteză, şi la mers mai încet, şi chiar şi la semafor. Ca să fii în siguranţă, trebuie să fii de fiecare dată la jumătatea în metri a vitezei pe care o ai. La 100 km/h trebuie să fii la 50 metri distanţă faţă de maşina din faţă. În foarte multe ţări e regulă de circulaţie.
În Germania, dacă eşti la mai puţin de jumătatea în metri a vitezei pe care o ai, ceea ce se traduce în regula celor două secunde, vine amenda acasă. Noi vedem, din dreapta, în calitate de trainer, greşeli pe care le fac mulţi şoferi cu experienţă", a declarat Titi Aur la AntiMit.
De ce nu e bine să calci ambreiajul la fiecare frânare
Specialistul a vorbit şi despre cea mai frecventă greşeală pe care o fac şoferii: călcarea ambreiajului la fiecare frânare.
Când i-am spus unui şofer că nu e corect să calce ambreiajul de fiecare dată când frânează, mi-a spus să îl las în pace că el face asta de 30 de ani. Şi i-am dat următoarea replică: "sunt oameni care au mers 50.000 km doar cu viteza întâi. Nu e corect, dar au mers". La partea asta cu călcatul ambreiajului, suferă şi maşina, şi siguranţa. Dacă maşina e pe liber, când frânez pentru un viraj, am rupt legătura între motor şi transmisie, ceea ce înseamnă că nu mai beneficiez de frâna de motor. Şi suferă mecanic, pentru că stric rulmentul de ambreiaj. Asta înseamnă întreţinere mai scumpă şi siguranţă mai mică. Multă experienţă nu înseamnă neapărat că îţi revii, dacă nu vine cineva să îţi explice ce faci greşit. Nu mai vorbesc de poziţia mâinilor pe volan, sunt unii care conduc cu mâna prin volan, cu podul palmei, etc. Ceea ce înseamnă că atunci când trebuie să eviţi ceva...
Cu podul palmei, când parchezi, e una. Dar când conduci aşa constant şi îţi apare ceva în faţă, un animal, un copil, şi te duci cu podul palmei rapid, e posibil să îţi alunece mâna de pe volan. Exact în fracţiunea aia de secundă. Sunt multe gesturi pe care dacă nu le-ai învăţat devin reflex, dar nu te ţin în siguranţă", a mai spus Titi Aur.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: