DCNews Politica Coarnă (S.O.S România): Marți va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Nordis

Coarnă (S.O.S România): Marți va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Nordis

Foto: Gov.ro

Liderul deputaţilor S.O.S România, Dumitru Coarnă, a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, că marţi va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu.

„Mâine va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Nordis. Am îndeplinit condiţiile prevăzute de Constituţie. Avem 154 semnături, e vorba de grupurile S.O.S. România, AUR şi POT, iar mâine va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu - ”Guvernul Nordis trebuie să plece”, a precizat, luni, în plen, Dumitru Coarnă.

Depunerea moţiunii de cenzură a fost anunţată de S.O.S România şi săptămâna trecută, însă demersul a fost amânat. Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat, atunci, că au fost strânse 154 de semnături pentru depunerea ei, însă, se aşteaptă până miercuri, 26 februarie, semnăturile parlamentarilor USR. USR a anunţat, însă, că parlamentarii formaţiunii nu vor semna o moţiune de cenzură cu „izolaţioniştii”. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV  Ministrul Predoiu, anunțurile momentului: Va fi interzisă candidatura lui Georgescu? Intră în cursă Bolojan? Răspuns pentru Musk și J.D. Vance - partea 1

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica