Maria Apostol, fostă șoferiță de Neamț, a fost pusă de USR prefect de Neamț. Numirea sa vine după ce, în urmă cu o zi, Adrian Bourceanu, de la PSD, și-a dat demisia. Gestul acestuia a venit la solicitarea lui Sorin Grindeanu. Președintele PSD le-a cerut tuturor prefecților social-democrați să demisioneze.
Decizia cu privire la numirea Mariei Apostol prefect de Neamț, a fost luată în 29 aprilie, la ora aceasta fiind în Monitorul Oficial.
Maria Apostol este recent intrată în politică. În perioada 2020 - 2024 a fost consilier județean pe listele USR Neamț, poziție din care s-a poziționat ca una dintre puținele voci critice la adresa puterii județene de atunci, reprezentată de Ionel Arsene. Astăzi în vârstă de 44 de ani, Maria Apostol a fost șoferiță de TIR, dar a absolvit studii universitare în domeniul economic. Este căsătorită și conduce o firmă de transport-marfă, înființată împreună cu soțul său, în 2008, din care, conform declației de avere, obține venituri sub 2000 de lei/lună, scrie tvmneamt.ro.
În 2024, ea a candidat la președinția CJ Neamț din partea Alianței Dreapta Unită (ADU) formată din USR, PMP și FD, când a obținut 8%.