DCNews › Politica › Personalități politice › Ce i-a oferit George Simion lui Iulian Surugiu: „Am dat voturile către AUR. Și nu regret!” / video

Ce i-a oferit George Simion lui Iulian Surugiu: „Am dat voturile către AUR. Și nu regret!” / video

Foto: Agerpres

Iulian Surugiu, președintele Partidului Patrioților, a dezvăluit de ce a oferit susținerea Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile parlamentare din anul 2024 și ce i-a propus George Simion.

Într-un interviu la DC News, cu jurnalistul Val Vâlcu, Iulian Surugiu, președintele Partidului Patrioților, a precizat că la alegerile parlamentare din anul 2024 a oferit sprijinul Alianței pentru Unirea Românilor în loc să candideze pe liste proprii, dar fără a avea pretenția de a avea oameni pe listă.

„Partidul Patrioților a participat la alegerile locale din 2024. Avem peste 30 de consilieri și avem și un viceprimar. Viceprimarul din orașul Mediaș e de la Partidul Patrioților.

La alegerile parlamentare am fost corecți, am spus că nu suntem pregătiți să participăm, le-am dat voturile celor de la Alianța pentru Unirea Românilor, iar George Simion, la acea vreme, mi-a oferit mie personal un post de senator, să mă treacă pe locul întâi pe o listă. I-am spus că menirea mea și dorința cea mai mare nu e să ajung senator, că dacă voiam, ajungem de mai mult timp, ci dorința mea e să duc în 2028 partidul în Parlament, iar în 2030 să avem candidat la alegerile prezidențiale”, a precizat liderul Partidului Patrioților.

„Așa am considerat atunci când am dat voturile partidului AUR, așa am luat decizia atunci. Și nu regret. Repet, nu am acceptat funcția de senator. Astăzi eram în Parlament. Îmi doresc cu totul altceva”, a mai spus, la DC News, Iulian Surugiu, președintele Partidului Patrioților.

În cadrul aceluiași interviu de la DC News, Iulian Surugiu a vorbit despre momentul în care un om foarte influent i-a propus să-i vând Partidul Patrioților.

Comentarii (3)

Dudu   •   26 Octombrie 2026   •   14:44

Un veleitar, o cutie de tabla goala, ce face zgomot, rostogolita pe strada de vant...

ion   •   26 Octombrie 2026   •   14:32

mai surugiu tot MILITIAN ai ramas ...

Gogu A   •   26 Octombrie 2026   •   14:26

Alt partid “nou” înființat de servicii (vechi sau noi). O nouă cooperare între oamenii și partidele politice ale “serviciilor” (vechi sau noi). Suntem un stat făcut praf de “servicii”! Toți sunt ai lor, Georgescu, Fritz, Simion, Bolojan, Sosoaca, Dan etc., cei care nu sunt cu “EI” sunt dați deoparte! La fel și partidele istorice sau nu, vechi sau noi, toate sunt a “LOR” sau împânzite de oamenii lor pentru cele care intră în parlament! NOAPTE BUNĂ ROMÂNI!!!! ADIO ROMÂNIA!!!!

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice