Elena Mateescu, directorul general al ANM, a subliniat gravitatea situației meteorologice actuale. „Vorbim de o intensificare a valului de căldură persistent. Fenomen de caniculă și disconfort termic accentuat”, a spus aceasta. Ea atrage atenția asupra faptului că ziua de joi va fi cea mai fierbinte din acest episod canicular, cu valori termice care vor atinge între 38 și 40 de grade în zonele vizate de codul portocaliu – în special Banat, Oltenia și sudul Munteniei. Temperaturile minime nu vor oferi un răgaz termic, menținându-se între 20 și 24 de grade, ceea ce definește o noapte tropicală, greu de suportat pentru populație, în special în mediul urban.
Avertizarea meteorologică de cod portocaliu emisă de ANM este valabilă de joi, 27 iunie, ora 10:00, până vineri, 28 iunie, la aceeași oră, pentru 12 județe din sud-vestul și sudul țării, dar și pentru municipiul București. Județele vizate sunt Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și, parțial, Ialomița. Această regiune va fi supusă unui val de căldură în intensificare, cu disconfort termic sever și un indice temperatură-umezeală (ITU) care va depăși pragul critic de 80 de unități.
Totodată, alte regiuni importante ale țării se află sub incidența unor atenționări cod galben, valabile pentru intervalele 25 iunie, ora 10:00 – 26 iunie, ora 10:00 și 26 iunie, ora 10:00 – 27 iunie, ora 10:00. Vizate sunt zonele din Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei. Aici, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade Celsius, iar minimele nocturne între 17 și 20 de grade, menținând, de asemenea, un disconfort termic ridicat.
Elena Mateescu atrage atenția și asupra valorilor resimțite, care ar putea depăși 42 de grade, în special în sudul și vestul țării. „Ziua de astăzi, în cea mai mare parte a țării, acolo unde maximele de asemenea vor fi cuprinse între 34-38 de grade. Urmează o noapte tropicală, cu 17-24 de grade, mai ales cele mai ridicate valori fiind de așteptat în partea de Sud și Vest a țării. Cu siguranță, temperaturile resimțite vor putea depăși 40-42 de grade, astfel încât acest val de căldură să fie de interes, cel puțin până vineri când maximele se vor situa frecvent între 27-37 de grade. Ziua de sâmbătă, un ecart între 23-34 de grade”, a precizat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Pe lângă temperaturile ridicate, meteorologii anunță și apariția unor fenomene de instabilitate atmosferică începând din a doua parte a săptămânii. Sunt așteptate averse torențiale în zonele de vest, nord, centru și în regiunile montane, cantitățile de apă putând depăși local 15-20 de litri pe metru pătrat. Nu sunt excluse nici rafalele puternice de vânt cu aspect de vijelie și episoade izolate de grindină. „Vom mai vorbi de o vreme local cu disconfort termic, în special în partea de Vest și Sud. Însă își vor face apariția și fenomenele de instabilitate. Averse, mai ales în partea de Vest, Nord, Centru și în zona de munte și cantități de apă care pot depăși local 15-20 de litri pe metru pătrat. Nu excludem să avem și intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și local cădere de grindină”, a adăugat directorul ANM.
Valul de căldură care afectează România nu dă semne de atenuare semnificativă în următoarele zile, însă meteorologii estimează că începând cu weekendul următor valorile termice vor începe să scadă treptat, urmând ca sâmbătă să fie resimțit un ușor recul termic, cu maxime care nu vor mai depăși, în general, 34 de grade.