DCNews Stiri Internațional Ca pe Titanic: Maduro îi îndeamnă pe venezueleni să danseze în fața armelor americane

Ca pe Titanic: Maduro îi îndeamnă pe venezueleni să danseze în fața armelor americane

Nicolas Maduro

Din august, Washingtonul a menţinut o prezenţă militară semnificativă în Caraibe, inclusiv cel mai mare portavion din lume, oficial pentru a combate traficul de droguri cu destinaţia Statelor Unite.

Însă Caracasul acuză Washingtonul că foloseşte traficul de droguri ca pretext "pentru a impune o schimbare de regim" şi a-i confisca petrolul.

"E vineri, şi ce se întâmplă vinerea? Ce facem astăzi? Într-o Venezuela paşnică, vineri seara înseamnă rumba totală, rumba, rumba, rumba! E vineri, şi eu voi dansa rumba! Şi nimeni nu mă va opri! Muzica!", a exclamat preşedintele de stânga, citat de agențiile Agerpres și AFP.

El le-a cerut studenţilor venezueleni să contacteze mişcările studenţeşti americane şi să le îndemne să pună capăt războiului. "Opriţi războiul, nu războiului, Venezuela vrea pace", a scandat el.

"Maduro, te iubesc!", i-a strigat o tânără de pe o platformă din faţa palatului prezidenţial Miraflores. "Şi eu vă iubesc", le-a răspuns preşedintele tinerilor care îl ascultau cu entuziasm.

Iubirea "îmi dă puterea de a depăşi toţi demonii care trebuie depăşiţi, toate obstacolele şi ameninţările care trebuie depăşite", a adăugat el.

"Vor doar o scuză pentru a invada", a declarat pentru AFP Isabel Cupare, studentă în primul an la drept.

"Respingem categoric ameninţările americane. Tinerii venezueleni nu vor război", a declarat Eudorangel Tayupe, student la administrarea afacerilor, în vârstă de 19 ani.

Operaţiunea antidrog condusă de SUA a dus până acum la peste 80 de morţi în aproximativ 20 de atacuri asupra ambarcaţiunilor suspectate că transportau droguri. Caracasul numeşte aceste bombardamente "execuţii extrajudiciare".

Administraţia Trump intenţionează, de asemenea, să desemneze "Cartelul Soarelui", o organizaţie pe care o asociază cu Maduro, drept organizaţie teroristă.

O astfel de desemnare ar oferi o bază legală pentru acţiuni militare împotriva Venezuelei, deşi Trump şi-a exprimat intenţia de a se angaja în dialog cu omologul său venezuelean.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele