DCNews Politica Bogdan Chirieac, scenariu despre mutarea lui Ilie Bolojan: Șanse reale să fie președintele României

Bogdan Chirieac, scenariu despre mutarea lui Ilie Bolojan: Șanse reale să fie președintele României

Premierul Ilie Bolojan. Sursa foto: Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac e de părere că PNL-ul va intra în Opoziție, luând decizia de a nu susține Guvernul Tomac. În același timp, președintele partidului, Ilie Bolojan, își va consolida poziția pentru o viitoare candidatură la președinție în perioada următoare.

Bogdan Chirieac: „PNL, cel mai vechi partid din Europa, e paralizat”

„PNL nu va vota Guvernul Tomac - va fi 'prezent, nu votez'. E o atmosferă în partid, nici ei nu se așteptau să nu mai stea la masă, mai ales că ei sunt acolo în momentul acesta. Doar că nu există niciun element care să determine PNL și USR să voteze. Ilie Bolojan este liderul mișcării progresiste în România, USR-ul are ordin să facă ceea ce spune Bolojan.

PNL-ul este un partid așezat, un partid cu doctrină, cel mai vechi din Europa. Dar n-a clipit când s-au majorat taxele și impozitele, atunci când s-a rupt coloana vertebrală a economiei românești, când s-au desființat IMM-urile. Și mai țineți seamă de propaganda uriașă care e în spatele lui Ilie Bolojan. E excepțional de bine finanțată, foarte bine făcută. Deci Ilie Bolojan rămâne un lider politic marcant, cu șanse reale să devină viitorul președinte al României.

Poate spuneți că nu se poate, că Traian Băsescu și Emil Boc au avut probleme după ce s-au tăiat (n.r. salarii), dar nu  e cazul. Nu era propaganda de astăzi și nici mijloacele de propagandă de astăzi... Toate rețelele de socializare sunt pro Bolojan, indiferent ce face, ce va face”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, în direct la B1TV.

Viitorul lui Ilie Bolojan

Deși Ilie Bolojan va lua calea Opoziției, potrivit lui Bogdan Chirieac, eforturile sale vor fi unele concentrate, bazate pe acțiuni masive de „propagandă”.

„Bolojan va face o opoziție violentă, având în spate și propaganda; va crește sensibil. Plus că multă lume a cășunat, acum, pe Nicușor Dan, vor să-l suspende. Vor să-l impună mai repede pe Bolojan președintele României. Mi se pare o prostie uriașă și o chestiune neconstituțională, n-ai niciun motiv să îl suspenzi pe președintele Dan”, a mai spus Bogdan Chirieac.

Citește și: • Bogdan Chirieac: „Dacă Guvernul arată așa cum este pe hârtie... Nici nu-i stai în față!”. Declarația care anunță că Executivul Tomac va trece
 

Comentarii (2)

Ionașcu   •   09 Iunie 2026   •   18:47

A NENOROCIT ROMÂNIA ACUM VREA PREȘEDINTE???? AUR+PSD PE LISTE COMUNE VOR AVEA 65% ÎN 2028.

VIOREL   •   09 Iunie 2026   •   18:44

Cine îl alege pe ăsta președinte???? Mai degrabă votează românii cu Călin Georgescu decât cu vânzătorul ăsta de țară.....V-a avea Georgescu 60% la prima strigare.

Știri similare din categoria Analiză Politică Vezi toate articolele