UPDATE: Bărbatul a murit
Bărbatul scos inconştient duminică din lacul de acumulare al barajului Măneciu în stop cardio-respirator a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de un echipaj SMURD, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Pompierii au fost alertaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi înecat în lacul de acumulare al barajului Măneciu.
La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o barcă şi un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Măneciu, o autospecială de primă intervenţie şi comandă de la Detaşamentul Vălenii de Munte, precum şi un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 2 Ploieşti.
Pentru operaţiunea de recuperare a fost utilizată o ambarcaţiune aparţinând Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Prahova - Baraj Măneciu, victima fiind adusă la mal înainte de sosirea pompierilor.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit în stare de inconştienţă şi preluat imediat de echipajul SMURD.
„Din păcate, medicul de pe ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă a fost nevoit să declare decesul victimei”, a transmis ISU Prahova.
Împrejurările în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autorităţile competente.
Știre inițială
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost scos inconştient, duminică, din lacul de acumulare al barajului Măneciu, echipajele de intervenţie efectuând manevre de resuscitare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Potrivit sursei citate, pompierii au fost alertaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi înecat în lacul de acumulare al barajului Măneciu.
La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o barcă şi un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Măneciu, o autospecială de primă intervenţie şi comandă de la Detaşamentul Vălenii de Munte, precum şi un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 2 Ploieşti.
Pentru operaţiunea de recuperare a fost utilizată o ambarcaţiune aparţinând Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Prahova - Baraj Măneciu, victima fiind adusă la mal înainte de sosirea pompierilor.
„Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, se afla în stare de inconştienţă şi a fost preluat imediat de echipajul de paramedici SMURD. Victima se află în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevre de resuscitare la locul intervenţiei”, precizează ISU Prahova.
Intervenţia este în desfăşurare, notează Agerpres.