DCNews Stiri Armenia a cerut CEDO o opinie consultativă privind o lege în baza căruia e inculpat un fost preşedinte

Armenia a cerut CEDO o opinie consultativă privind o lege în baza căruia e inculpat un fost preşedinte

Curtea din Strasbourg a anunţat vineri că a primit o solicitare din partea instanţei din Armenia pentru o opinie consultativă privind un articol din Codul penal referitor la răsturnarea ordinii constituţionale. Kocearian este acuzat de răsturnarea ordinii constituţionale prin autorizarea în 2008 a unei reprimări violente a protestelor împotriva victoriei contestate a protejatului său Serj Sarkisian în alegerile prezidenţiale.

CEDO a precizat că Curtea Constituţională ia în considerare două variante privind constituţionalitatea articolului, una avansată de Kocearian şi cealaltă de un tribunal din capitala Erevan. Fostul preşedinte s-a prezentat la o închisoare din Erevan în iunie, după ce un verdict judecătoresc a cerut plasarea lui în detenţie în aşteptarea procesului. Actualul premier Nikol Paşinian a ajuns la putere în aprilie anul trecut, după ce a condus protestele împotriva numirii lui Sarkisian în funcţia de prim-ministru la acel moment. Sarkisian, care tocmai ajunsese la limita constituţională ca preşedinte după ce s-a aflat în fruntea ţării timp de un deceniu, a fost prim-ministru timp de numai o săptămână înainte de a decide să demisioneze din cauza protestelor.

Cazul este abia al doilea în care o curte naţională a cerut o opinie consultativă din partea CEDO în baza unui protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care a intrat în vigoare anul trecut. În primul astfel de caz, CEDO a decis în aprilie că autorităţile franceze nu trebuiau să menţioneze numele mamei intenţionate a unui copil născut în străinătate de o mamă-surogat în certificatul său de naştere, atâta timp cât era posibil să fie stabilită relaţia parentală prin alte mijloace.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele