Mai multe localități au fost izolate, sute de gospodării afectate, drumuri județene și naționale acoperite de ape și noroi de 20–30 de centimetri. Zeci de familii au fost evacuate, iar echipele de intervenție lucrează non-stop pentru a debloca drumurile și a sprijini sinistrații.
Și totuși, din București, acolo unde vremea s-a menținut relativ liniștită, se aud voci care ridiculizează avertizările meteo și acuză „panică de pomană”. Codurile roșii și portocalii sunt tratate cu ironie, ca și cum realitatea din zonele afectate nu ar exista doar pentru că nu s-a manifestat „fix în cartierul cu influenceri”.
Este reflexul unei autosuficiențe tot mai răspândite: „Ce nu văd cu ochii mei... nu există”. O comoditate de percepție transformată în adevăr absolut, care trece cu vederea comunități întregi lovite de inundații, doar pentru că în centrul Bucureștiului asfaltul nu s-a inundat așa de tare.
Între timp, realitatea din teren arată altfel: Sate întregi izolate, locuințe năruite de ape, drumuri impracticabile și oameni scoși din casele lor. Dar pentru cei care își măsoară gravitatea fenomenelor după ce se petrece „în fața blocului”, dezastrul trăit de alții e redus la statutul de poveste umflată.
A fost sau n-a fost Cod Roșu? Imaginile de mai jos arată că a fost, în ciuda celor care contestă avertizările meteo.
Pompierii constănțeni au intervenit în localitatea Siliștea din județul Constanța, pentru salvarea unei bătrâne aflată în pericol în propria locuință:
Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în intervalul 07.10.2025, ora 07:00 – 08.10.2025, ora 14:00, s-au înregistrat efecte în 73 localități din 22 județe (AG, BC, BV, BR, BZ, CS, CT, CL, DJ, DB, GL, GR, IL, IS, IF, NT, OT, PH, TR, TL, VN, VL) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 75 imobile inundate (56 case, 4 beciuri, 9 demisoluri blocuri de locuințe, 1 operator economic, 5 instituții publice), 8 anexe gospodărești, 133 curți, îndepărtarea unor elemente de construcție de la 6 imobile și degajarea a 67 copaci și a unui stâlp de electricitate, fiind avariate 39 autovehicule.
Din cauza vântului puternic sunt suspendate manevrele în toate porturile din județul Constanța.
Circulația rutieră este închisă pe 1 drum național (DN 2A/CT) și 1 drum județean (DJ 224/CT) și a fost temporar afectată pe 2 drumuri naționale (DN 1/IF și DN 6/CS) din cauza unui copac căzut pe carosabil, a rocilor desprinse de pe versanți, precum și din cauza acumulărilor de apă și aluviuni pe carosabil.
Efecte semnificative au fost înregistrate în:
1. Municipiul București, în sectorul 4, unde un arbore s-a prăbușit pe un autoturism aflat în deplasare. În urma evenimentului nu au rezultat victime.
2. Județul Caraș-Severin, în localitatea Armeniș, pe DN 6, unde mai multe roci s-au desprins de pe versanți și au lovit un autoturism aflat în deplasare, fără a se înregistra victime. Traficul rutier s-a desfășurat alternativ pe un sens de circulație.
3. Județul Constanța:
- în localitatea Țepeș Vodă, pe DJ 224, unde s-a produs o viitură în urma căreia 1 autovehicul în care se aflau 2 persoane a fost surprins și deplasat în afara părții carosabile. Cele 2 persoane au fost salvate de forțele de intervenție și nu au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, un alt autoturism în care se afla 1 persoană a fost surprins de viitură pe un drum tehnologic. Persoana a fost salvată și transportată la spital cu ușoară hipotermie.
- în localitatea Siliștea au fost evacuate preventiv la rude 6 persoane din 2 locuințe. Nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale.
Traficul pe DJ 224 între localitățile Țepeș Vodă și Tortoman este blocat din cauza acumulării de apă, iar accesul în localitatea Siliștea se poate efectua pe rute ocolitoare.
4. Județul Prahova, în localitatea Berceni, unde un autoturism a rămas blocat în albia râului Teleajen, după ce șoferul a încercat să traverseze cursul de apă. Forțele de intervenție au acționat pentru salvarea persoanei surprinse, care, în urma evaluării medicale la fața locului, a refuzat transportul la spital.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în 17 localități din 4 județe (DB, PH, VS și VN), însumând un număr de aproximativ 13.100 de consumatori finali nealimentați. La momentul raportării mai sunt afectate 5 localități din 3 județe (PH, VS și VN), însumând un număr de aproximativ 860 de consumatori finali nealimentați și se intervine pentru remedierea situațiilor semnalate.
Sursa foto: ISU Prahova, ISU Giurgiu:
Iată imagini din Siliștea, județul Constanța: