DCNews Stiri Adelin Petrişor, nemulțumire regim Kim Jong-un, după un interviu cu un evadat

Adelin Petrişor, nemulțumire regim Kim Jong-un, după un interviu cu un evadat

adelin petrisor

TVR a difuzat pe 6 septembrie un interviu, realizat de Adelin Petrişor, cu Shin Dong-hyuk, singurul nord-coreean născut în lagăr şi care a evadat.

„Ambasadorul nord-coreean a cerut audienţă la MAE şi a depus un protest oficial. În limbaj lemnos, Ministerul de Externe nord-coreean «şi-a exprimat nemulţumirea şi surprinderea» şi a considerat că mărturiile cutremurătoare ale lui Shin «nu au nicio legătură cu realităţile din R.P.D. Coreeană». Guvernul de la Phenian a invitat executivul de la Bucureşti la un dialog pe tema drepturilor omului, o superbă mostră de umor involuntar. În opinia regimului, declaraţiile lui Shin au fost «o acţiune de blamare şi ponegrire», acţiune care aduce doar «confruntare şi consecinţe negative»\", a scris Adelin Petrişor pe blogul său.

„Televiziunea Publică a trimis Phenianului o scrisoare în care povesteşte cine sunt, cu ce mă ocup, ce am făcut până acum şi subliniază că libertatea de expresie este apărată de Constituţia României şi de Convenţia europeană a drepturilor omului. Eu ce să spun... Sunt profund măgulit de atenţia pe care un regim dictatorial (poate cel mai dur) o acordă reportajelor mele. Ar fi fost ruşinos să fi fost lăudat de un guvern ca cel de la Phenian. Ca jurnalist, nu pot decât să-mi doresc să ajung din nou în Coreea de Nord imediat după căderea regimului Kim\", a mai scris jurnalistul.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele