DCNews Lifestyle Vedete Actorul Ovidiu Moţ a murit la vârsta de 46 de ani

Actorul Ovidiu Moţ a murit la vârsta de 46 de ani

Actorul Ovidiu Moţ a murit la vârsta de 46 de ani, după o lungă suferință provocată de un accident tragic produs în ianuarie 2007 în Sibiu, în condiții încă neelucidate.

Actorul Teatrului Național \"Radu Stanca\" din Sibiu a încetat din viață după două operaţii recente în urma cărora inima i-a cedat. Înmormântarea va avea loc marţi, 3 martie, de la ora 13:00, în Cimitirul Militar Ghencea 3 din Bucureşti, precizează pentru stiridesibiu.ro apropiați ai TNRS.

Ovidiu Moț a trecut în ultimii ani prin numeroase operații, după ce în ianuarie 2007 a fost găsit pe o stradă din Sibiu, lovit la cap. Noaptea de vineri, 12 ianuarie 2007, a fost fatidică pe tânărul actor.

Avusese un rol în spectacolul \"Pescăruşul\", iar la scurt timp după reprezentaţie, artistul a fost găsit prăbuşit pe o alee din faţa Parcului Sub Arini.

Știri similare din categoria Vedete Vezi toate articolele