Premierul sârb, Aleksandar Vucic, a fost lovit în cap cu o piatră. AFP și Reuters scriu că premierul sârb a fost alungat de la ceremonie de persoane care l-au huiduit, au aruncat cu pietre și sticle în direcția sa. Prim-ministrul sârb a plecat de la locul incidentului în fugă, înconjurat de membrii serviciului de pază.
"Delegația condusă de Aleksandar Vucic a părăsit ceremonia după un atac în cursul căruia prim-ministrul a fost atins de o piatră la cap și ochelarii săi au fost sparți", scrie agenția de presă sârbă Tanjug, care citează corespondenții de la Srebrenica, potrivit Agerpres.