Interviul cu acad. Georgeta Filitti a fost postat de Ionuț Vulpescu pe platforma youtube, unde fostul ministru al Culturii realizează podcastul Avangarda.
Georgeta Filitti: Neagu Djuvara, când a venit în țară, prima casă în care a intrat a fost a noastră. Fiindcă se cunoscuseră, el cu soțul meu, înainte de Război. Îmi spune: „Știi, eu am ceva de spus românilor. Mă ajuți?” Și eu l-am ajutat în sensul că a putut să își țină – trec peste detaliile acestea, de amănunt, în sensul că erau relațiile noastre, ale tuturor – dar a ajuns să își țină cursurile la facultate. Știți cum se bătea lumea?
La început, Zoe Petre, decanul Facultății de Istorie, i-a dat o sală de seminar. Apoi a trebuit să îi dea amfiteatrul cel mai mare, și studenții efectiv se băteau să intre. El avea un fel de cravate, care erau un fel de cochetărie. O cochetărie pe care voi, bărbații, o înțelegeți mai greu. Sigur că avea gâtul foarte ridat și atunci își punea această cravată.
Câteva persoane m-au rugat: „Am înțeles că ești prietenă cu Neagu Djuvara, nu poți să ne faci rost de o asemenea cravată?” Care, vă dați seama, i se potrivea lui, dar nu i s-ar fi potrivit altcuiva. Neagu a avut o influență asupra oamenilor tineri, neașteptată, domnule Vulpescu. Și discuțiile lui în contradictoriu, și minimizarea lui, făcută de Răzvan Theodorescu, făcută de Florin Constantiniu, socotit mai amator, astea sunt alte povești. Dar el a făcut un lucru, ne-a obligat să ne gândim la o serie de evenimente majore din istoria noastră. Și acesta e lucrul de căpetenie.
În școala românească, învățăm ca papagalii
Vedeți că noi începusem discuția cu învățământul. Știți ce aș reproșa eu învățământului nostru? Și cred că am dreptul, numai datorită vârstei, nu alt argument pot să invoc. Noi învățăm ca papagalii o serie de noțiuni, care cel puțin pentru istorie, par că nu ne mai sunt necesare. Or ideea de bază, și aceasta e caracteristica învățământului din Franța este această exprimare carteziană. Adică, am o temă, și este în așa fel formulată că eu trebuie să gândesc asupra ei. Că asta mă deosebește pe mine, om, de câine sau pisică, învățând lucruri elementare: să doarmă colo, să mănânce dincolo. Or lucrul acesta a încercat în cursurile lui să îl facă Neagu Djuvara, și această Românie profundă, reprezentată de sutele lui de studenți, să știți că e valabilă și astăzi, vă vine să credeți? El a murit de trei ani. Vin oameni la mine: „Știți, domnul Djuvara a pus problema, cutare sau cutare.” Începutul Țărilor Române... Nu contează dacă ești pro sau contra, dar te-a făcut să gândești! Nu ai înghițit afirmația și pe urmă te duci să o arunci la catedră sau oriunde se nimerește.
Era de bon-ton să-l înjurăm pe Iliescu
Ionuț Vulpescu: Dar, pentru că îl evocați pe Neagu Djuvara, amintiți în carte un episod când l-ați însoțit la Palatul Cotroceni. Era Președinte Ion Iliescu. Ați văzut împreună un film care cred că era dedicat Marthei Bibescu.Și la finele filmului vă spune: „Știi, Ion Iliescu e un om simpatic, de fapt”, pentru că lumea îi percepea în polemică sau în contradicție.
G.F.: Și pentru că așa era de bon-ton, hai să îl înjurăm zdravăn, pe el, pe Ion Iliescu.
I.V.: Vă mai amintiți episodul acesta?
G.F.: Sigur că da! Mie mi-a făcut plăcere. Ministrul Culturii era Răzvan Theodorescu. Stăteam toți grămadă acolo, în lojă, și trebuie să vă spun, amintirile mele personale legate de Ion Iliescu sunt absolut pozitive. Și când spun lucrul acesta, povestea se întâmplă înainte de Revoluție. Eu am lucrat toată viața, am fost cercetător la Institutul Iorga al Academiei. Din facultate, am mers la Institutul Nicolae Iorga.
În această situație, și eu, și mai eram câțiva, când venea un oaspete străin, îl însoțeam. Asta pentru că oaspetele pe care l-am condus atunci s-a plâns. Întâi fusese repartizat un coleg al meu care nu vorbea decât românește. Și atunci era foarte greu, un ghid care îi prezenta țara printr-o gestualitate, nu știu cum să spun. Așa am ajuns să îl însoțesc pe acest profesor la Sorbona, și am fost în mai multe județe. Am ajuns în județul unde era prim secretar Ion Iliescu. Trebuie să vă spun că s-a purtat absolut ca un domn, în vreme ce ceilalți aveau un vag dispreț pentru mine, care nu puteam să fiu decât o femeiușcă, pusă la dispoziție de autorități străinului. Vă scutesc de urmările prezumate pe care le intuia oricine. Or Ion Iliescu s-a purtat absolut ca un domn. Discuția a fost în trei, foarte elevată, foarte frumoasă, și lucrul acesta mie mi-a atras atenția.
Cum vorbea cu Ceaușescu prim-secretarul Ion Iliescu
-La cutremurul din ’77, continuă acad. Filitti, iar am fost într-o situație mai specială, se împlineau niște ani rotunzi de la Răscoalele din 1907. Ne dusesem în județul Botoșani ca să îi lămurim pe țărani, ce fusese cu 70 de ani în urmă. Era o dispoziție. Eram un grup compact de cercetători de la București. Am ajuns acolo, a căzut toată povestea, și am fost găzduiți de tovarășul Duminică. Era prim secretar acolo. El mi-a spus un lucru, care azi e o banalitate: că ne permite să fim la o teleconferință. Da? Să nu suflăm, să nu facem scandal, să nu știu ce. Am stat ca niște icoane. Era foarte interesant lucrul acesta. Conducătorul statului îi întreba pe fiecare: în județul tău ce s-a întâmplat? Dar în județul tău? Erau răspunsuri foarte slugarnice. „Să trăiți, tovarășul secretar! Permiteți să raportez!” În vreme ce Ion Iliescu, foarte calm, foarte politicos, „Bună ziua, tovarășe secretar general! „În județul Iași s-a întâmplat asta și asta...” Și a raportat câte coșuri de casă se dărâmaseră și mai știu eu ce. Îți atrăgea atenția lucrul acesta
Și la întâlnirea de la Cotroceni, trebuie să spun, că și în momentul când s-a văzut cu Neagu, Ion Iliescu își făcuse lecția. S-a dus cu mâna întinsă la el și a început să discute despre cărțile lui, ceea ce e spre cinstea lui. Totuși, e un intelectual. Nu are rost să discutăm orientarea politică, pentru că nu o să terminăm niciodată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
