2026, anul din care ”ANAF îți poate lua tot ce ai”. Mărul otrăvit adoptat în 15 decembrie, explicat de av. Toni Neacșu

Autor: Roxana Neagu

”Guvernul omoară firmele mici”. O acuzație pe care probabil ați auzit-o des în ultimii ani, din cauza măsurilor fiscal-bugetare luate, ce au pedepsit micii investitori doar pentru că au existat. Dacă până în 2026 nu aveați scris negru pe alb, din 2026 devine sinucidere curată să ai o firmă în România. Riscul este la superlativ. Nu se mai pune problema să riști până câștigi. Nu ai nicio șansă să fii Steve Jobs de România. Riști, pierzi, plătești cu tot ce ai! DCNews a abordat acest subiect crunt pentru fiecare afacerist din România. 

Citește și: EXCLUSIV Românii, trași pe sfoară. Guvernul v-a dat 50 de lei și v-a luat 200 de lei. Schema care i-a sărăcit pe oameni

”Probabil nu știi. De azi, 1 ianuarie 2026, s-a modificat Codul de Procedură Fiscală din România. Se modifică radical relația dintre ANAF și companii. De azi devine mult mai riscant să ai o firma în România.

Explic mai jos:

2026, anul în care oamenii de afaceri au ajuns paria

Eu cred că Guvernul îi consideră dubioși pe toți cei care lucrează în mediul privat Altfel nu îmi explic toate modificările fiscale din ultimele luni. Într-un fel, au dreptate. Eșți dubios dacă vrei să lucrezi într-un mediu în care trebuie să munceșți, să fii ambițios, să studiezi, să respecți fișa postului, toate acestea venind și cu mult stres. Când puteai să te angajezi la stat! Unde nu contează ce faci, nu contează cât munceșți, iar singurul stres este calculatorul - să aibă jocul Solitaire.

Guvernul trece acum la următorul nivel: îi pune pe cei din mediul privat de la categoria dubioși la categoria paria.

ANAF îți poate lua tot ce ai

Am un sfat pentru tine. Dacă ai o firmă sau te mănâncă în f*nd să-ți faci una, de azi, dacă firma va avea datorii la stat, ANAF poate să-ți ia tot ce ai personal: casă, mașină, bani etc. Vei fi un paria. Până ieri, dacă aveai datorii la ANAF puteai să soliciți o eșalonare simplificată. Acum dacă ai datorii la ANAF, trebuie să semnezi un contract de fideiusiune. Pe românește, dacă ai o firmă și datorii la ANAF, garantezi cu bunurile personale. Practic nu mai există noțiunea de SRL (societate cu răspundere limitată) în relația cu ANAF-ul, iar cei care au firma vor răspunde cu bunurile personale. O firmă poate să aibă restanțe la taxe și impozite din ”n” motive: nu au plătit clienții, ai făcut investiții, este o perioada economică proastă etc. Sau motivul este chiar ANAF-ul, deoarece nu a rambursat TVA-ul, concediile medicale, etc.

Poftim??? Ce este asta??? Suntem în anul 2026, Coreea de Nord??? Așa ceva... Cu asemenea logică și acum mergeam cu căruța și singurele telefoane erau cele cu fise de la poștă.

Henry Ford a eșuat cu primele 2 companii, Steve Jobs a eșuat și el cu prima companie Richard Branson, considerat unul dintre cei mai de succes antreprenori, a avut zeci de afaceri care nu au mers. Așa că ai foarte mare grijă! Dacă firma ta nu va avea bani să plătească datoriile la ANAF, poți să rămâi fără bunurile personale” scrie antreprenorul Radu Georgescu, pe Facebook. 

Avocatul Toni Neacșu a completat astăzi, subliniind: 

”Pe fond acest mesaj alarmant este corect: de la 1 ianuarie persoanele juridice sunt obligate, într-o anumită situație, să garanteze plata datoriilor fiscale cu bunurile proprii ale asociaților SRL-urilor, deci ale antreprenorului.

Mai exact însă, obligația de garantare cu bunurile personale, printr-un contract de fideiusiune, intervine doar atunci când societatea înregistrează datorii fiscale și dorește eșalonarea lor.

Obligația de a aduce garanții în vederea aprobării eșalonarii datoriilor fiscale restante exista și până acum, însă acestea puteau fi de pildă scrisori de garanție bancară sau puteau fi încheiate cu terțe persoane.

Noutatea este că acum societățile trebuie obligatoriu să garanteze printr-un contract de fideiusiune încheiat cu beneficiarul real al societății, adică cu persoanele care le dețin, pe bunurile personale ale acestora.

Surpriza otrăvită

Un patron de SRL nu poate obține o eșalonare a plății datoriilor decât dacă garantează cu bunurile personale.

Contractul de fideiusiune constituie titlu executoriu și în caz de încălcare a termenilor eșalonarii fiscul se va îndestula din bunurile personale.

Obligativitatea contractului de fideiusiune a fost introdusă prin Legea 239/15.12.2025 (ultimul pachet legislativ pe care s-a asumat răspunderea Guvernului), modificată la rândul ei prin ordonanța trenuleț (OUG 89/23 12.2025)”. 

Ce prevede legea privind contractul de fideiusiune

”După articolul 193 se introduce un nou articol, art. 193^1, cu următorul cuprins:

Contract de fideiusiune

(1) Debitorul persoană juridică trebuie să prezinte un contract de fideiusiune încheiat în formă autentică cu beneficiarul/beneficiarii real/i definit/definiți potrivit art. 4 din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

a) în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, în cazul în care debitorul trebuie să achite obligații fiscale administrate de organul fiscal, care nu fac obiectul eșalonării la plată, cu excepția obligațiilor prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. c) și d);

b) în termen de cel mult 5 zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală, în cazul în care debitorul nu deține în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanții ori acestea sunt insuficiente; 

c) în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, în cazul în care debitorul persoană juridică a fost înființat cu mai puțin de 12 luni anterior depunerii cererii de eșalonare la plată; 

d) până la împlinirea scadenței prevăzute de lege inclusiv, în cazul obligațiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a);

e) până la împlinirea termenului de plată prevăzut de lege, în cazul obligațiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. b);

f) până la împlinirea termenului de plată din graficul de eșalonare, în cazul prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d);

g) în termen de 10 zile de la data comunicării acordului de principiu, în cazul în care debitorul a solicitat modificarea deciziei de eșalonare la plată;

h) până la data depunerii cererii de menținere a valabilității eșalonării la plată. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), debitorii prevăzuți la art. 193 alin. (3), precum și debitorii persoane juridice la care statul sau o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este acționar majoritar nu trebuie să prezinte un contract de fideiusiune. (3)

Fideiusorul se obligă să stingă:

a) valoarea obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal care nu fac obiectul eșalonării la plată, inclusiv accesoriile aferente, cu excepția obligațiilor prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. c) și d), în situația prevăzută la alin. (1) lit. a);

b) valoarea sumelor eșalonate la plată, precum și a dobânzilor datorate pe perioada eșalonării la plată, inclusiv accesoriile aferente, pentru care nu au fost constituite garanții potrivit art. 193, în situația prevăzută la alin. (1) lit. b), c) și g);

c) valoarea obligațiilor care constituie condiție de menținere a eșalonării la plată, inclusiv accesoriile aferente, în situația prevăzută la alin. (1) lit. d)-f);

d) valoarea obligațiilor care trebuie achitate pentru menținerea valabilității eșalonării potrivit art. 200 alin. (2) lit. a)-c), inclusiv accesoriile aferente, în situația prevăzută la alin. (1) lit. h).(4) Contractul de fideiusiune constituie titlu executoriu. (5) După împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a), b), d), e), s) sau art. 200 alin. (2), după caz, în situația în care debitorul nu a îndeplinit obligația respectivă, organul fiscal competent se îndestulează din bunurile fideiusorului de îndată.

Dispozițiile prezentului cod privind executarea silită se aplică în mod corespunzător. (6) Contractul de fideiusiune încetează la data stingerii obligației pe care o garantează. (7) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile și debitorilor persoane fizice care trebuie să prezinte un contract de fideiusiune, în formă autentică, încheiat cu o persoană capabilă de a se obliga, în condițiile prevăzute la art. 2.285 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.