Un partid vrea modificări majore la Codul Fiscal! Va sesiza Avocatul Poporului

PSRO a organizat, miercuri, o întâlnire de lucru, împreună cu confederațiile - BNS, Cartel Alfa si CNSLR Frăția, și a decis să susțină modificarea Codului Fiscal astfel încât acesta ”să fie în folosul angajaților și capitalului autohton”.

Iată comunicatul transmis de PSRO în urma consultărilor pe tema Codului Fiscal:

”Începând din anul 2005, anul în care s-a realizat cea mai importantă reașezare a fiscalității în Romania, în mod constant facilitățile sau reducerile de fiscalitate acordate de Guvern sau Parlament au fost adresate cu prioritate capitalului, indiferent dacă ne referim la reducerea contribuțiilor sociale, la reducerea impozitului pe dividende, la scutirea de la impozit a profitului reinvestit etc. O astfel de abordare a condus la situația în care, cei mulți dar cu venituri mici, cum sunt salariații sau cei ce desfășoară activități individuale, susțin bugetul de stat într-o propoție mai mare decât capitalul, în condițiile în care în 2006 participarea lor era aproximativ egală.

Dacă în 2006 la bugetul general consolidat impozitul pe profit colectat era de 2,4% din PIB iar impozitul pe venit 2,9% din PIB, în 2014 impozitul pe profit participa la finanțarea bugetului general consolidat cu 1,8% din PIB iar impozitul pe venit cu 3,5% din PIB.

Codul Fiscal propus de coaliția de guvernare PSD-UNPR-ALDE urmează aceeași linie, în special dacă avem în vedere experiența anului 2015 când reducerea cotei de TVA la produse alimentare nu s-a regăsit decât într-o măsură limitată în reducerea prețurilor la produse alimentare, aproximativ jumătate din impactul generat de reducerea TVA s-a simțit efectiv în prețurile produselor alimentare la raft, restul a rămas ca marjă de profit producătorilor sau comercianților.

Vezi și: Noul Cod fiscal. Cele mai importante modificări înaintea negocierilor de joi

Din această cauză, Partidul Social Românesc a invitat organizațiile sindicale reprezentative la nivel național la o consultare pe tema noului Cod Fiscal și a măsurilor comune pe care aceste instituții le susțin și care considerăm că trebuie introduse acum, în acest proiect, și nu amânate sau cuprinse într-o altă modificare de Cod Fiscal.

În mod cert forma de Cod Fiscal propusă de Coaliția de Guvernare va continua procesul început în 2005 de creștere a poverii fiscale pentru cei ce obțin venituri din muncă, indiferent că o desfășoară în calitate de salariat sau în calitate de mic întreprinzător, adâncind inechitățile sociale și crescând riscul de sărăcie pentru cei ce obțin venituri din muncă.

Deși în ultimii ani a fost implementat un grafic de creștere mai accentuată a nivelului salariului minim, în lipsa unei politici fiscale adecvate, cei cu salarii mici rămân în aceeași zonă de sărăcie accentuată.

În 2005, momentul introducerii cotei unice, cei care câștigau la nivelul salariului minim (corespunzător acelei perioade) aveau o rată de impozitare a venitului de aproape 0%, în 2015 - rata de impozitare efectivă pentru salariul minim este de aproape 10%. Orice creștere suplimentară a salariului minim este ajustată în valoare netă prin intermediul politicii fiscale.

Dacă până în 2005 cei cu venituri salariale la nivelul salariului minim beneficiau de o politica fiscală prietenoasă, începând din acest an guvernele, indiferent de culoarea lor politică, au promovat o politică fiscală aproape neutră, indiferent de nivelul venitului. Pentru cei cu venituri stabile și aflate cu cel puțin 50% deasupra nivelului salariului mediu pe economie nivelul de impozitare a rămas similar de 10 ani încoace, pentru cei cu venituri aflate în imediata apropiere a salariului minim orice creștere de venit înseamnă o creștere a ratei de impozitare pentru veniturile proprii. De la 0% la 10%, chiar și în 10 ani, înseamnă foarte mult pentru cei cu salarii mici; în 2005 un salariat cu un venit la nivel minim plătea impozit 0, în 2015 plătește impozit 100 lei.

În mod concret, de la 01.06.2015 salariul minim brut a crescut de la 975 la 1050 lei, respectiv cu 75 lei. Din această creștere brută de 75 lei, salariatul primește 53 lei – ca o creștere a salariului minim net, iar statul primește sub formă de impozit și contribuții 22 lei. Dacă avem în vedere și contribuțiile achitate de angajator, înseamnă că pentru o creștere a salariului minim net de 53 lei, statul încasează sub formă de contribuții și impozite de la angajat și angajator 40 lei.
România practică cel mai ridicat nivel al impozitării pentru salariile mici și medii, dar în același timp are rate de impozitare sub media europeană pentru salariile peste medie.

Citește și: Profesorii cer mărirea salariilor. Ce spune ministrul Câmpeanu

În 2013, România avea o rată de impunere efectivă de 26% pentru salariile mai mici decât jumătate din salariul mediu pe economie, în condițiile în care rata medie din UE28 era de aproximativ 22%. În schimb, în același an, pentru salariile cu 67% mai mari decât salariul mediu pe economie, rata de impozitare efectivă pentru România era de aproximativ 29%, în timp ce în UE28 rata de impozitare efectivă pentru această plajă de salarii era de peste 34%.

Dacă în 2005 taxarea efectivă a veniturilor din salarii era ca nivel similară în România și în UE28 pentru cei cu venituri aflate sub pragul de 50% din salariul mediu pe economie, în 2013 în UE28 rata de impunere era cu mai puțin de 1% mai mare față de 2005, în timp ce în România rata efectivă de impunere a crescut cu 19% pentru aceeași categorie de salariați. Pentru cei cu venituri la nivelul salariului mediu, în 2013 față de 2005, rata de impunere s-a redus în UE28 cu 2%, în timp ce în România a crescut cu 11%.

Cu un procent atât de ridicat al salariatilor aflați în risc de sărăcie, România nu-și permite o politică fiscală neutră, este nevoie de orice pârghie existentă în cadrul politicilor macroeconomice pentru a stimula munca, stopând astfel trendul de trecere în inactivitate a populației în vârstă de muncă, în special în cazul persoanelor tinere și al celor peste 55 ani.

Ca urmare, solicitarea noastră vizează actualizarea deducerilor persoanele de bază și a celor suplimentare, astfel încât nivelul de impozitare pentru salariile mici și medii să urmeze trendul european și totodată să stimuleze rămânerea în activitate pentru cei cu salarii mici și reintegrarea în muncă a celor prinși în capcana șomajului.

Codul Fiscal, așa cum a fost el propus, avantajează în mod evident companiile, in special companiile mari care administrează și exploatează resursele naturale, serviciile publice de interes general și băncile al căror profit este scos din țară sub diverse forme.

Totodată, având în vedere faptul că reducerea CAS la angajator operată în 2014 nu s-a regăsit decât parțial în locuri de muncă nou create, solicităm o redistribuire a cotelor de CAS pentru anul 2016, prin reducerea cotei datorată de angajat cu 2,5 puncte procentuale și creșterea cotei datorate de angajator cu 2,5 puncte procentuale.

Vezi și: Măsuri luate de Guvern în beneficiul angajaților din Ministerul de Interne

Ca rezultat al procesului de consultare inițiat de P.S.RO, s-a ajuns la următorul set de concluzii:
1. Respingerea proiectului de Cod Fiscal propus de Guvernul României,
2. Adoptarea următoarelor modificări la actualul Cod Fiscal:
- reducerea cotei de TVA de la 24% la 19%;
- reducerea de 5% din CAS acordată în anul 2014 să fie redistribuită între angajatori (2,5%) și angajați (2,5%);
- actualizarea nivelului deducerilor personale de bază și suplimentare astfel încât nivelul de impunere pentru salariile mici și medii să se apropie de cel existent în momentul introducerii cotei unice.

Pe de altă parte, informăm opinia publică asupra faptului că P.S.RO va sesiza Avocatul Poporului cu privire la majorarea salariilor angajațiilor din Guvern și Palatul Cotroceni, fiind o măsură discriminatorie și care nu a respectat procedura parlamentară, întrucât camera decizională trebuia să fie Camera Deputaților”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel