Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Un sfert de secol de la prima cerere de aderare la UE. Robert Cazanciuc, apel la preşedinte

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Senatorul PSD Robert Cazanciuc, preşedinte interimar al Senatului, a făcut apel la preşedinte şi Guvern la marcarea unui sfert de secol de la prima cerere a României de aderare la UE. 

"În urmă cu 25 de ani, la 22 iunie 1995, România depunea cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Cu o zi înainte, la 21 iunie 1995, era semnată Declarația de la Snagov, la finalul unui proces de consultări organizat de Președinte și Prim-ministru, împreună cu Parlamentul și toate partidele politice parlamentare, reprezentanți ai societății civile și ai cercurilor academice.

Orientarea fermă a României către valorile democrației de tip european devenea expresia consensului național și a convergenței tuturor forțelor politice ale țării. Semnatarii declarației, reprezentanți ai celor 14 partide politice românești apreciau spiritul în care a avut loc elaborarea Strategiei Naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană și a lucrărilor de fundamentare a acesteia, confruntarea pe deplin liberă de opinii și climatul constructiv de dezbateri.

S-a realizat, astfel, un moment istoric de înțelepciune politică, când toate forțele politice s-au unit pentru susținerea obiectivului strategic al aderării României la Uniunea Europeană.

Astăzi, la 25 de ani de la acel moment istoric, salut voința și viziunea oamenilor politici care au făcut posibil în anul 1995 ca prioritățile naționale să aibă întâietate în fața oricăror alte planuri politice.

Fac un apel către Președinție și Guvern ca dialogul și consultarea să primeze în fața politicii conjuncturale și a guvernării cu ușile închise.", a scris Robert Cazanciuc pe Facebook. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy