Teoria relativităţii a lui Einstein ar putea fi greşită, potrivit unui nou experiment CERN

Einstein
Einstein

Unul dintre principiile de bază ale fizicii ar putea fi greşit! Este vorba de teoria relativitţii a lui Einstein care spune că nimic nu poate călători în cosmos cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Adică 299.792 de km pe secundă.

Cercetătorii de la un laboratorde fizică din Geneva din cadrul CERN susţin că au descoperit că o particulă subatomică, neutrinul, se deplasează cu viteze superioare. Neutrinul ar fi călătorit cu 60 de nanosecunde mai repede decât viteza luminii, spun cercetătorii.

"Nu am găsit niciun efect instrumental care ar putea explica rezultatul măsurătorilor", a declarat Antonio Ereditato, fizician la Universitatea din Berna, Elveţia, implicat în experimentul cunoscut drept OPERA. Cercetătorii şi-au petrecut luni întregi verificând rezultatele, pentru a se asigura că nu există erori, informează realitatea.net.

Laboratoarele de fizică din SUA şi Japonia vor realiza şi ele experimente pentru a verifica rezultatul.

Anunţul a fost primit cu scepticism de ceilalţi oameni de ştiinţă care spun că probabil este vorba de o greşeală în calcule sau în măsurători.

Dacă descoperirea se dovedeste a fi reală însă, ea va revoluţiona complet lumea fizicii. Experţii care au făcut anunţul lucrează la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară - care deţine cel mai mare laborator de fizică din lume. Aici a fost construit şi celebrul accelerator de particule, în urmă cu câţiva ani.

Citește și:

Einstein, acuzat de plagiat. Totuși cine a descoperit formula E=mc²?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel