Şeful secţiei de neurochirurgie a Spitalului "Carol Davila" și alți doi medici, urmăriți penal pentru luare de mită

Foto cu caracter ilustrativ: Freepik, @rawpixel.com
Foto cu caracter ilustrativ: Freepik, @rawpixel.com

Şeful secţiei de neurochirurgie a Spitalului "Carol Davila", dar și alți doi medici, sunt urmăriți penal pentru luare de mită, anunță DNA.

Colonelul Marian Mitrică, şeful secţiei de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar "Carol Davila" din Capitală, dar şi alţi doi medici au fost puşi sub urmărire penală de către procurorii anticorupţie, într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită, potrivit unui comunicat al DNA transmis.

Astfel, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19 iunie, faţă de mai multe persoane, respectiv:

* colonelul Marian Mitrică, şef secţie neurochirurgie, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale);

* colonel Vasile Alin Chirteş, medic primar neurochirurgie în acelaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale);

* colonel Emil Popa, medic primar neurochirurgie tot la "Carol Davila", pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Concedii medicale contra cost



Procurorii anticorupţie precizează că, în data de 25 august 2024 şi în perioada aprilie - mai 2025, Marian Mitrică ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei şi 1.000 de lei de la nouă pacienţi, în legătură cu acordarea de concedii medicale, dar şi în legătură cu recomandarea privind efectuarea unor investigaţii paraclinice (RMN), consultaţii medicale de specialitate neurochirurgie şi intervenţii chirurgicale, pe care le-ar fi efectuat în calitate de şef secţie neurochirurgie.

"Unele dintre concediile medicale întocmite de inculpatul Marian Mitrică ar fi fost recomandate în mod nejustificat unor cadre militare active, în vederea prezentării la comisia de evaluare a capacităţii de muncă, având drept scop pensionarea pe criterii medicale a acestora", arată anchetatorii, citează Agerpres.

Ce acuzații li se aduc celor doi medici



Totodată, DNA precizează în comunicat că în perioada martie - iunie, Vasile-Alin Chirteş ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei şi 1.300 de lei de la trei pacienţi, în legătură cu consultaţii medicale de specialitate neurochirurgie şi intervenţii chirurgicale pe care le-ar fi efectuat în calitate de medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Militar Central "Dr. Carol Davila".

Cu privire la Emil Popa, procurorii arată că, în data de 29 aprilie, în calitate de medic primar neurochirurgie, ar fi primit suma de 100 de lei de la o pacientă, în legătură cu un consult de specialitate neurochirurgical, pe care acesta l-ar fi efectuat în cadrul spitalului.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei trei trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv medic în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" Bucureşti.

În cauză, procurorii militari beneficiază de sprijinul structurii cu atribuţii specifice din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, mai informează DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel