EXCLUSIV  Ruptura de menisc, "blestemul" fotbaliştilor. Cum se ajunge de la durerea ascuţită în genunchi la bisturiu | Dr. Răzvan Dragomir, Sanador: E ca pietricica din pantof care ne jenează

Ruptura de menisc, pericolul de pe terenul de fotbal / Pexels
Ruptura de menisc, pericolul de pe terenul de fotbal / Pexels

De la durerea ascuţită resimţită în genunchi până la ruptura de menisc nu e decât un pas. Este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului şi poate afecta pe oricine, de la persoanele care practică sporturi precum fotbal sau volei, la vârstnici. dr. Răzvan Dragomir, SANADOR, vine cu explicaţii.

Medicul chirurg ortoped Răzvan Dragomir (SANADOR) a fost prezent în platoul DCNews unde a discutat cu jurnalistul Val Vâlcu despre afecțiunile genunchilor, printre care şi ruptura de menisc, leziune cunoscută ca şi "blestemul fotbaliştilor".

"Acea garnitură, în anumite poziţii care implică flexie combinată, poate, cu o pivotare sau o rotaţie exagerată la nivelul genunchiului, este forfecată şi apare leziunea de menisc. Meniscul poate fi strâns atât de tare între oase încât apare ruptura. Ciupitura de menisc sau ruptura de menisc sunt una şi-aceeaşi. În momentul în care se rupe meniscul, bucata care se desprinde şi care devine instabilă, prin mişcarea ei nepotrivită, are un efect abraziv asupra cartilajului pe care ar trebui să-l protejeze şi, în timp, accentuează uzura în zona respectivă. O leziune de menisc poate să fie o leziune care generează artroză, în timp, dacă este neglijată. La început, când se produce, doare. Pacientul simte, imediat după producerea traumatismului, o durere vie, ascuţită, ca o împunsătură în interiorul genunchiului şi asta, ulterior, se atenuează. După 5-7 zile cu un tratament anti-inflamator, simptomele se diminuează. Ca şi cum o pietricică din pantof s-ar aşeza într-un colţ de pantof unde nu mai jenează. Va mai jena doar când şi când. Comparaţia cu pietricica din pantof nu e foarte "medicală", dar dacă am avea o piatră în pantof ne doar în momentul în care călcăm pe ea. Dacă o neglijăm prea mult timp, va găuri şoseta. Iar dacă o lăsăm şi mai mult, ne va face şi o rană în călcâi. Dacă o scoatem la timp, nu se întâmplă nimic" a explicat dr. Dragomir. 

Sanador

Cum tratăm ruptura de menisc

Sunt posibile două variante de tratament:

Tratamentul chirurgical, efectuat exclusiv minim invaziv – artroscopic, constă în introducerea în genunchi (printr-o incizie de aproximativ 5 mm) a unui artroscop (un tub flexibil dotat cu o cameră de filmat) cu grosimea de 4 mm, urmată de inspecția articulației și rezolvarea leziunii meniscale cu ajutorul unor instrumente speciale, extrem de fine, introduse printr-o a doua incizie identică cu prima.

Tratamentul leziunii meniscale poate consta în excizia și îndepărtarea zonei lezate (meniscectomie parțială) sau sutură meniscală (atunci când tipul leziunii, porțiunea lezată și timpul scurs de la producerea leziunii permit acest lucru).

"Durerea este acută la început după care scade în intensitate. Trebuie să fim atenţi dacă rămâne o durere reziduală şi revine ori de câte facem un efort mai mare, alergăm sau urcăm scările, ne ridicăm de pe scaun cu dificultate. Tratamentul este doar chirurgical. Chirurgia meniscului este artroscopică, e o procedură minim-invazivă, presupune o suferinţă foarte mică pentru pacient dar beneficiile sunt extrem de mari" mai spune chirurgul Răzvan Dragomir.

Durata intervenției chirurgicale este, în medie, de 20–30 minute, variind în funcție de complexitatea leziunii.

Emisiunea în format complet aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel