PSD şi Marcel Ciolacu, victorie după moţiunea de cenzură. Se deschide drumul spre anticipate?

Facebook Marcel Ciolacu
Facebook Marcel Ciolacu

PSD, condus de Marcel Ciolacu, pare a fi câştigătorul zilei, după ce Guvernul Cîţu a picat prin moţiune de cenzură. 

Guvernul Cîţu a fost demis cu 281 de voturi pentru şi ZERO împotrivă, prin adoptarea moţiunii de cenzură pe care a depus-o PSD. Spre deosebire de moţiunea depusă de USR-PLUS şi AUR, aceasta a criticat Guvernul în întregimea sa, fără să ocolească pe cineva. 

După ce Guvernul a picat, PSD a anunţat că vrea să meargă la anticipate, şi pare că are toate şansele să obţină acest deziderat. 

„Mingea este la domnul preşedinte. Şi Constituţia este în acest sens”, a afirmat Marcel Ciolacu, după ce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu a fost adoptată de Parlament.

Întrebat cu privire la eventuale consultări la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, Ciolacu a răspuns astfel: ”Urmează să aşteptăm invitaţia de la preşedintele României şi, în forurile Partidului Social Democrat, vom decide dacă vom merge sau nu”.

El a subliniat faptul că este nevoie să fie depăşit ”momentul de isterie politică” şi să se intre ”într-o zonă responsabilă şi constituţională”.

”Momentan, Partidul Social Democrat are o singură decizie: decizia e că vom merge la alegeri anticipate. (...) Aşteptăm mesajul de la preşedintele României. Din punctul nostru de vedere, alegerile anticipate reprezintă un act democratic. Este un act democratic prin care au trecut toate statele europene”, a mai spus Marcel Ciolacu.

”Nu am avut discuții politice pentru o majoritate cu niciun lider politic. Așteptăm o discuție instituțională la Cotroceni”, a afirmat Ciolacu, adăugând că exclude varianta unui guvern PNL susținut de PSD în Parlament: ”Nu îmi propuneți să continuăm o soluție proastă”.

VEZI Ciolacu: PSD are o singură decizie, vom merge la alegeri anticipate

Declaraţiile liderilor politici nu indică spre o majoritate parlamentară 

Pasul decisiv spre alegerile anticipate ar putea fi făcut chiar de faptul că partidele parlamentare nu se înţeleg asupra coagulării unei majorităţi. PSD a anunţat că nu va susţine un Guvern PNL minoritar, PNL a anunţat prin vocea europarlamentarului Rareş Bogdan că nu va mai colabora cu USR, dar că nu vrea nicio colaborare cu AUR, în timp ce USR, prin vocea preşedintelui Dacian Cioloş, a anunţat că va merge în opoziţie, dacă PNL va insista cu Florin Cîţu ca premier. 

Victoria PSD-ului, semnalată şi din străinătate 

Iratxe García, europarlamentar spaniol, salută căderea Guvernului şi apreciază că rezultatul moţiunii pune capăt unei crize politice.

Politiciana Iratxe Garcia Perez a scris într-o postare pe Twitter că „românii merită un guvern care să răspundă la nevoile lor”. Preşedinta Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European consideră că moțiunea a pus capăt unei crize politice. 

VEZI Iratxe García salută căderea guvernului Cîțu: „Românii merită un guvern care să raspunda la nevoile lor”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel