Cercetătorii spaţiali cred că pe Marte este posibilă apariţia vieţii, după ce au fost detectate noi semne de activitate vulcanică. Marte are cei mai mari vulcani din sistemul Solar.
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe "Planeta Roşie", a cărei suprafaţă găzduieşte cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariţie a vieţii, informează AFP.
"Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani şi se observă, prin datarea lavei, că rata de erupţie a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deşi cele mai recente erupţii au o vechime de câteva zeci de milioane de ani", a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spaţiale din cadrul Academiei Poloneze de Ştiinţe, cercetător la Universitatea Berna din Elveţia şi autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, aşadar, pe cale "să adoarmă" din punct de vedere vulcanic?
Pentru a afla mai multe informaţii, o echipă internaţională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spaţiale din cadrul Academiei de Ştiinţe din Rusia, a contribuit la apropierea "observaţiilor geologice de observaţiile atmosferice", a subliniat Daniel Mege.
Clorură de hidrogen
Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte şi să se apropie de Alba Mons. Pe suprafaţa din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferinţă de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani - un interval infim prin prisma timpului geologic.
În acelaşi timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marţiană, sonda spaţială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a măsurat concentraţia clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.
În atmosfera marţiană, prezenţa acestui gaz variază în funcţie de anotimp: concentraţia atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii - un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului şi ale apei de pe "Planeta Roşie".
Însă oamenii de ştiinţă au detectat o excepţie de la acest tipar: concentraţii mari de clorură de hidrogen au fost măsurate şi la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.
"Colegii noştri care se ocupă de studierea atmosferei nu reuşeau să explice această concentraţie prin modelele chimice", a dezvăluit Daniel Mege.
Acest specialist în geologie şi planetologie s-a folosit atunci de "intuiţia sa de geolog".
Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantităţi mai mici. "Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor", a subliniat Daniel Mege.
"Mai ştim, de asemenea, graţie meteoriţilor marţieni căzuţi pe Terra, că magma marţiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră", a adăugat el.
Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.
"Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur şi simplu în stare de somn", a rezumat ESA într-un comunicat.
Circulaţie hidrotermală
Această concluzie deschide noi perspective legate de apariţia vieţii pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea ştiinţifică de multă vreme.
Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieţii terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât şi a radiaţiilor ridicate. Însă situaţia ar putea fi diferită sub scoarţa marţiană.
"Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulaţie hidrotermală care se declanşează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafaţă. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viaţa a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poţi avea condiţii de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp şi independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarţa marţiană şi scoarţa terestră au aproape aceeaşi compoziţie, acelaşi tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viaţa să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi pe Marte", a sugerat Daniel Mege.
"Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viaţă a putut să se dezvolte şi să se menţină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, aşa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului", a concluzionat autorul principal al studiului.
