Pensiile private şi transferul contribuţiilor. Caracota: PNL va ataca la CCR

PNL
PNL

PNL va ataca la CCR 'tăierea pensiilor private şi transferul contribuţiilor', dacă solicitările de corectare a acestor acte normative pe care parlamentarii liberali le vor formula în Parlament nu vor fi acceptate, a declarat senatorul Iancu Caracota.

'În actuala sesiune parlamentară, PNL va avea o serie de iniţiative, printre care se vor afla şi două propuneri referitoare la OUG 79 privind transferul contribuţiilor şi OUG 82 privind reducerea contribuţiei la Pilonul II de pensii. Altfel spus, PNL va acţiona pe cale parlamentară pentru corectarea acestor acte normative, iar, în cazul în care solicitările noastre nu vor fi acceptate, atunci cele două acte normative vor fi atacate la Curtea Constituţională', a afirmat Iancu Caracota, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Senatorul liberal susţine că PNL a făcut, până în acest moment, demersurile necesare pentru stoparea celor două OUG, însă 'ele s-au lovit de refuzul lui Victor Ciorbea'.

'În acest sens, PNL a solicitat Avocatului Poporului atacarea acestor ordonanţe la CCR, oferind argumente juridice solide, dar Victor Ciorbea nu a dat niciun semn că va întreprinde vreun demers în acest sens', precizează Caracota. Potrivit acestuia, pe termen scurt, OUG 79/2017 privind transferul contribuţiilor de la angajator la angajat 'a produs deja efecte negative, salariile grefierilor scăzând deja cu aproximativ 500 de lei, iar alte categorii de angajaţi vor fi şi ele afectate în următoarea perioadă'.

[citeste si]

'Pe termen lung, OUG 82/2017 privind Pilonul II de pensii va produce efecte mult mai grave dacă va rămâne în vigoare. Potrivit ultimelor studii economice, statul român va putea asigura pe termen mediu şi lung doar o pensie derizorie. Un român care va ieşi la pensie peste 30 de ani va primi de la stat circa 25% din ultimul salariu, iar în aceste condiţii pensia privată obligatorie va deveni indispensabilă unui trai decent. PSD şi ALDE nu s-au gândit la nivelul de trai al viitorilor pensionari (astăzi tineri care aduc beneficii bugetului naţional), ci doar la calculele economice de moment care să acopere deficitul de fonduri din sistemul public de pensii', conchide Caracota.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel