Opt grădiniţe din sectorul 1 vor fi deschise în perioada 1 iulie - 30 august

Dan Tudorache: Sectorul 1 este sectorul copiilor
Dan Tudorache: Sectorul 1 este sectorul copiilor

Opt grădiniţe din sectorul 1 al Capitalei vor rămâne deschise în perioada 1 iulie - 30 august, de luni până vineri, a anunţat primarul Dan Tudorache, în contextul inaugurării proiectului 'Grădiniţa de vacanţă'. 

Primarul Dan Tudorache a dat startul, în această dimineață, la sediul Grădiniței nr. 248 – Strada Arthur Vîrtejeanu nr. 15, programului „Grădinița de Vacanță" pentru vara anului 2019, finanțat integral de la bugetul local al Sectorului 1. Pentru părinții care nu au cu cine să-și lase copiii în perioada vacanței mari, opt grădinițe din Sectorul 1, cu nouă sedii, sunt deschise în perioada 01 iulie-30 august, în fiecare zi de luni până vineri.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat programul în cursul anilor trecuți și ținând seama de numeroasele solicitări primite din partea părinților, Primăria Sectorului 1 a decis să suplimenteze numărul de locuri alocate programului „Grădinița de Vacanță". Astfel 725 de preșcolari care învață în grădinițele de stat din Sectorul 1 pot merge la grădiniță pe perioada verii față de 650, anul trecut. Finanțarea proiectului de 55 de lei/zi/preșcolar, din care 15 lei/zi/preșcolar pentru hrană și 40 de lei/zi/preșcolar pentru activități educaționale va fi asigurată integral de la bugetul Sectorului 1.

"Sectorul 1 este sectorul copiilor! Încă de la începutul mandatului de primar am investit în educația copiilor noștri, fie că vorbim de investiții în infrastructura școlară, fie de investiții în programe extrașcolare complete și atractive. Programul <> răspunde unei probleme reale a părinților care nu au cu cine să-și lase în supraveghere copiii de vârstă preșcolară pe timpul zilelor lucrătoare din cursul vacanței de vară. La grădiniță copiii mănâncă sănătos, sunt supravegheați de educatori dedicați și participă la activități diverse specifice vârstei lor. Totul gratuit pentru părinți, întregul proiect fiind finanțat integral de la bugetul local al Sectorului 1", afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Unitățile de învățământ preșcolar din Sectorul 1 deschise în această vară sunt următoarele: Grădinița nr. 46 – Strada Marmurei nr.13-15 (125 de locuri), Grădinița nr.52 – Strada Docenților nr.5 (100 de locuri), Grădinița nr. 116 – Strada Mendeleev nr. 27 (100 de locuri), Grădinița nr. 206 – Strada Witting nr. 14 (50 de locuri), Grădinița nr. 206 – Strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 156 (50 de locuri), Grădinița nr. 222 – Strada Arad nr. 38 (125 de locuri), Grădinița nr. 248 – Strada Arthur Vîrtejeanu nr. 15 (50 de locuri), Grădinița nr. 283 – Strada Ficusului nr. 25 (75 de locuri) și Grădinița „Steaua" – Strada Ion Inculeț nr. 5-7 (50 de locuri).

Pe toată perioadă derulării programului "Grădinița de Vacanță", copiii vor lua parte la activităţi specifice vârstei lor şi programei de grădiniţă. În timpul vacanței de vară preșcolarii vor participa la activități extra-curriculare și extrașcolare diverse: muzică, pictură, teatru, cercuri de creație, inițiere în lucrul cu calculatorul, excursii tematice etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel