Guvernul Cîţu vrea ANULAREA legii care interzice vânzarea activelor de stat. Contre PNL - PSD. ”Vrea să le vândă pe nimic”

PNL şi PSD se contrează pe legea care interzice vânzarea activelor de stat. Deşi o astfel de lege a fost deja promulgată de preşedintele Iohannis la finalul anului 2020, se pare că Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR vrea să vină cu un proiect de lege care să anuleze efectele legii anterioare. 

Senatorul Daniel Fenechiu (PNL) şi fostul ministru Marius Budăi au făcut mai multe precizări cu privire la această oportunitate, cu argumente pro şi contra. În timp ce liberalii susţin că nicăieri în Europa nu există astfel de legi şi că ea contravine intereselor economice reale ale României, social democraţii contraatacă. 

"În general, politica, şi în materie economică şi nu numai, este făcută de majoritate. Până în 6 decembrie 2020, am avut o majoritate de stânga, care a văzut lucrurile în maniera aceasta. A existat o asemenea lege, care este împotriva economiei de piaţă, şi care nu porneşte de la realităţile economiei româneşti. Cei care au gândit legea s-au gândit doar să pună o piedică Guvernului Orban, în ideea de regândire a sistemului de firme deţinute de sistemul public. Sunt firme unde statul este majoritar ca acţionar, şi firmele sunt pe pierdere, şi unde măsurile pot merge de la reducerea pachetului de acţiuni la restructurare. Dacă avem o companie unde statul este acţionar minoritar, cu 15-20-30 la sută, şi compania merge pe pierdere sau este în insolvenţă, nu este mai bine să facem o evaluare serioasă, şi acolo unde nu pot stabiliza societatea să vând pachetul de acţiuni şi să las societatea să îşi revină? Este o discuţie care ţine pur şi simplu de ideea de management pe care o are un Guvern. Nicăieri în Europa nu există legi care să interzică Guvernului să poată lua măsuri de genul ăsta", a declarat Daniel Fenechiu la Antena 3. 

Budăi: "Induce lumea în eroare. Guvernul Cîţu, pe contrasens"

"Am să încep exact cu ce a terminat domnul senator Fenechiu, pentru că induce lumea în eroare. Polonia, Ungaria, Germania, Cehia, Franţa, îşi protejează companiile împotriva privatizărilor sau a preluărilor pe timp de criză. Toate aceste state, în plină pandemie, îşi protejează activele naţionale strategice, Guvernul Cîţu vrea să le vândă pe nimic. Proiectul ăsta de lege este un atac la autonomia economică a ţării. Din punctul meu de vedere, permite vânzarea a tot ceea ce mai deţine România în termeni de participaţie a statului, într-o perioadă de criză, când toate ţările le protejează! Guvernul Cîţu este pe contrasens şi aici, ca la măsurile economice. Toate ţările cresc puterea de cumpărare a cetăţenilor, guvernul Cîţu este pe sens invers", a spus şi Marius Budăi, fost ministru al Muncii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel