Prima licitaţie pentru şantierul naval din Mangalia a reprezentat un eșec. Niciun investitor nu s-a prezentat.
Sâmbătă 27 iunie, la ora 13.00, era termenul limită de înscriere pentru investitorii care ar fi dorit să participe la vânzarea fostului şantier naval Damen Mangalia, aflat în faliment. Termenul a sosit şi a trecut fără ca pe adresa lichidatorului CITR să vină vreo ofertă, notează news.ro.
Ar putea exista și o explicație simplă a acestei situații: creditorii majoritari au decis, în urmă cu o lună, ca vânzarea să se facă plecând de la valoarea de piaţă de 184 de milioane de euro şi nu la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro. În plus, cine participă la licitație trebuie să depună o garanție de 10% din prețul de pornire, respectiv 18 milioane de euro.
”Cine-l preia face ce vrea cu el”, cu o mențiune
Aceasta a fost prima licitație, din altele cinci care ar urma.
Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, firma care administrează şantierul, a spus, pentru sursa citată: "El (şantierul, n.r.) se transferă liber de orice sarcini şi cine-l preia face ce vrea cu el, cu menţiunea că trebuie să aibă o înţelegere cu statul român pentru că statul român deţine terenul de dedesubt".
Pe 18 iunie, ultimii 271 de angajaţi au intrat în perioada de preaviz care va expira pe 16 iulie, moment din care sunt liberi de contract.

