Cum ne potolim pofta de dulce. Nutriționist: Devine din ce în ce mai ușor să controlăm această senzație

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de fitness, a explicat cum ne putem potoli  pofta de dulce.

"Cum ne potolim pofta de dulce? În primul rând, mâncând. Pofta de dulciuri este primul semnal al unui meniu dezechilibrat. Asta înseamnă că mâncăm prea puține glucide complexe și prea puține calorii per total. Această poftă de dulciuri care devine apăsătoare și pe care nu o putem controla. Făcând o paranteză, nu se întâmplă nimic dacă mâncăm o bomboană pe zi și ne facem o poftă ocazional. Este firesc și normal, nu trebuie să ne pedepsim. Însă majoritatea persoanelor cu care stau zilnic de vorbă se confruntă cu următoarea problemă. Încep să guste o bomboană, dintr-o prăjitură, apoi se ajunge la a mânca cantități mari din acele produse și nu se pot opri sau controla", a explicat Cori Gămescu pe Facebook.

"Primul pas nu este să ne dorim și mai tare să slăbim, să ne restricționăm și mai tare, ci din contră: mâncăm la fiecare masă legume mai consistente, precum mazăre, morcov, adaugăm o cantitate mică de cartofi, dulci sau normali, orez integral, hrișcă. Sunt surse foarte bune de glucide cu o eliberare mai lentă, bogate în fibre, ceea ce înseamnă că ne vor ține mai mult de foame. Apoi, vom observa că devine din ce în ce mai ușor să controlăm această senzație de dulce, până ajungem să le tratăm că mici bucurioare, mici plăceri ocazionale

Vezi și: Ce alimente să consumi când ai probleme hormonale. Cori Grămescu: Nu vă veți îngrășa, chiar dacă mâncați pe săturate

"Mâncați dulce de calitate"

În al doilea rând, să ne hidratăm corespunazator. De multe ori această nevoie de a ronțăi chestii vine de fapt din sete, fiind o cauză majoră a unui comportament dezechilibrat. Am făcut un mic studiu pentru comunitatea mea pe aprox. 3000 de persoane, iar 85% din ele nu consumă nici măcar un litru de apă pe zi, iar aportul necesar de apă ar trebui să fie de aprox. 44 ml de apă per kilogram corp.

Când vreți să mâncați ceva dulce, mâncați dulce de calitate în cantități rezonabile și bucurați-vă cu toate simțurile, să fie o experiență culinară cât mai plăcută. De asemenea, evitați acele produse cu înlocuitori de zăhar, pentru că în realitate sfârșiți prin a mânca mai mult din niște produse care au cam același număr de calorii, dacă nu mai multe, și nici nu ating acel prag de satisfacție de care aveți nevoie. Dacă mâncăm una sau două bomboane pe zi nu se întâmplă nimic și nu ar trebui ca vinovăția sau pofta să ne controleze viața", a mai explicat Cori Grămescu.

Vezi și: Antrenamentul cardio acasă. Cori Grămescu: Primul lucru asupra căruia trebuie să ne concentrăm

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel