Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a vorbit pentru dcnews.ro despre situația din PSD și relațiile cu UNPR și ALDE, în contextul unor zvonuri aruncate pe piață și a unor declarații politice tăioase.
Pozițiile lui Tăriceanu, susținute din PSD
"Cu ALDE nu putem să mergem cu aceeași listă la alegeri, ei reprezintă adevăratul liberalism, ei vor să meargă singuri pe listă. Au fost aliații noștri, în Parlament, la guvernare, și am fost aliați foarte buni. Foarte multe din declarațiile lui Tăriceanu sunt împărtășite de foarte mulți dintre colegii mei din PSD, de foarte multe ori. Deci nu există o ruptură între noi și ALDE. Eu și alți colegi îl apreciem foarte mult pe Tăriceanu, și pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a semnala când se produc abuzuri în societate și este pe spiritul meu și al multora dintre colegi. Îl consider un om foarte curajos. Eu, personal, am o relația foarte bună cu dânsul, cum au și alții din PSD", a spus Codrin Ștefănescu.
Calcule politice UNPR-PSD
Secretarul general adjunct al PSD a adăugat că în ceea ce privește relația dintre PSD și UNPR, "este posibil să mergem pe liste comune, nu știu dacă la locale sau la parlamentare, sau la una dintre cele două. Până la mijlocul lui februarie, tot facem analize și noi, și ei. Pentru că s-au schimbat condițiile de alegeri după noua lege și președinții de consilii județene sunt aleși prin votul consilierilor, este posibil ca în unele județe să fie preferabil pentru noi să mergem separat. UNRP, unde stă mai bine, să ia un procent bun, PSD, un procent foarte mare, și împreună să reglăm votul în consiliile județene pentru a ne repune în funcții oamenii pe care-i avem. La fel la primari, care sunt aleși din primul tur. Este important să vedem cum stăm cu candidații ambele partide în unele județe în condițiile în care unele în localități UNPR vrea să meargă singur și PSD vrea să meargă singur și-n altele vrem să mergem împreună. Deci e complicată puțin chestiunea. Este o comisie din lideri PSD și UNPR, care vor face analiza la nivel național, urmează întâlniri de socializare între grupurile parlamentare PSD și UNPR, urmează întâlniri între conducerile partidelor, între Dragnea și Oprea. Avem candidați și noi și ei care sunt în sondajele care trebuie să iasă la sfârșitul lui ianuarie, începutul lui februarie".
[citeste si]
Referitor la afirmația că susține alături de alți colegi din PSD pozițiile lui Călin Popescu Tăriceanu, care, în ultima vreme, au fost contrare pozițiilor lui Liviu Dragnea și ale PSD-ului, Codrin Ștefănescu a răspuns: "Au fost contrare în ceea ce privește poziția PSD-ului și am înțeles că, de exemplu, Tăriceanu nu a susținut deloc Guvernul Cioloș. Ceea ce mi se pare firesc să facă un fel de opoziție. PSD a fost obligat de situația în sine. Am avut un guvern care a demisionat, după demisia lui Ponta, că așa scrie în Constituție, n-avem ce să facem, și, pentru a fi siguri că ni se urmează programele de guvernare. Între inima strânsă de vota acest guvern și interesul a milioane de familii de români care deja întrebau ce se întâmplă cu pensiile, cu salariile, întreba mediul privat dacă nu se va umbla la Codul Fiscal, s-a dat un vot de învestitură, el păstrâns programul de guvernare al Guvernului Ponta. De asta am avut poziții diferite, dar nu suntem diametral opuși că nu putem discuta și nu ne putem înțelege".
Despre fundația lui Victor Ponta
"Supărarea în partid, legat de Ponta, rămâne pe demisia lui precipitată, într-un moment în care țara chiar avea nevoie de un guvern social-democrat, nu eram nevoiți să negociem cu tehnocrații lui Cioloș ca să continuăm programele noastre. Continuam noi singuri, cu Ponta în frunte. Dar în rest lucrurile sunt super ok. Chestia cu fundația, că-și face fundație cu foștii miniștri din cabinetul pe care la condus, inclusiv cu PNL, care vor, ALDE, UNPR, PSD o fundație pe politică externă privind dezvoltarea regională în zona Mării Negre până-n 2020 și că vor susține speech-uri la tot felul de invitații externe este un lucru foarte bun. Dacă acolo reușește să sensibilizeze și oameni de afaceri, și mari companii să vină mai aproape de România și să investească aici perfect. Ponta a anunțat că vrea să candideze mai departe în mandatul lui de parlamentar în Gorj, colegii noștrii din Gorj sunt super de acord, noi suntem de acord, restul sunt numai zvonuri".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu