Ce se întâmplă în PSD cât timp lipseşte Liviu Dragnea. Cătălin Rădulescu, precizări

Catalin Radulescu
Catalin Radulescu

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat luni că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, suferă de o dublă hernie de disc, el precizând însă că nu se amână activităţile de partid programate pentru perioada următoare. 

"Mare lucru nu ştim (despre starea de sănătate a lui Liviu Dragnea - n.r.), cel care a ţinut legătura cu domnul preşedinte este domnul secretar general Codrin Ştefănescu. Din ce am înţeles, ieri şi astăzi i s-au făcut investigaţii medicale pentru că susceptibilitatea este de hernie de disc cervicală şi lombară. Deci, o dublă hernie de disc. (...) Atunci când afectează mobilitatea membrelor inferioare, prin faptul că se apasă pe nervul respectiv, atunci chirurgul poate să ia o hotărâre ca să facă această intervenţie chirurgicală de urgenţă. În altă ordine de idei, se poate face prin tratament medical, prin gimnastică medicală, kinetoterapie. Probabil că de ieri şi până astăzi se va stabili dacă domnul preşedinte va fi supus unei intervenţii chirurgicale şi dacă se hotărăşte să nu facă acest lucru şi să înceapă un tratament prin kinetoterapie şi gimnastică medicală. Pe seară vom şti", a susţinut Rădulescu, la Parlament. 


El a precizat că activităţile de partid nu se amână, ci vor continua



"Domnul preşedinte a trasat fiecărei persoane din conducerea partidului sarcinile respective, ce avem de făcut fiecare. În Parlament, dacă se va decide prin act medical o intervenţie chirurgicală sau nu, probabil va delega atribuţiile unui vicepreşedinte, dar asta va hotărî dânsul personal", a spus Rădulescu. Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, se află internat într-o clinică privată, după ce a acuzat dureri de spate, mass-media relatând că ar fi vorba despre o hernie de disc. 

Vezi şi: Atentat Olanda: A fost identificat atacatorul de la Utrecht

PNL, fuziune bombă! Șoc pe scena politică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel