Ce se întâmplă cu sângele pe care îl donezi

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu sângele pe care tocmai l-ai donat?

Există un traseu specific al pungii de sânge. Probele recoltate sunt analizate, iar în cazul în care donatorului i se depistează o infecţie, punga de sânge este marcată ca fiind non-conformă.

Persoana care donează sânge trebuie să completeze un test referitor la modul de viaţă şi la antecedentele medicale. Dacă medicul consideră că este apt de donare, i se va recolta sânge. Donatorul trebuie sa fie sincer cu medicul. Nedeclararea intentionată a bolilor transmisibile sau a factorilor de risc cunoscuţi, după prealabila informare – este o infracţiune şi se pedepseşte conform art.39 si 40 din LEGEA NE.282/2005 care reglementează activitatea de donare din România.

Se recoltează sange persoanelor sănătoase, care au cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 ani, la un interval de minimum două luni între donările de sânge total, fără a depăşi 5 donări pe an pentru bărbaţi şi 4 donări pe an pentru femei.

După recoltare, punga ajunge pe o platformă tehnică „unde sunt pregatite şi prelucrate produsele din sânge, prin filtrare (îndepărtarea leucocitelor), centrifugare şi separare, obţinandu-se componentele sanguine: globule roşii, plasmă şi trombocite (plachete)”, informează Centrul de Transfuzie Sanguină.

Persoanei care are nevoie de o anumită componentă a sângelui nu i se transfuzează sângele total, ci doar componenta de care are nevoie.

Ce teste se fac sângelui donat

Testele biologice efectuate sângelui donat sunt următoarele:

- determinarea grupei sanguine OAB și RH-ului

- determinarea hemoglobinei

- depistarea sifilisului

- depistarea anticorpilor antiHIV și antiHTLV

- depistarea hepatitei virale B și C

- determinarea enzimelor hepatice (transaminazele).

Când e proba de sânge non-conformă

Daca în urma acestor teste se detectează vreo anomalie, punga de sânge respectivă este marcata ca fiind non-conformă, iar donatorul este înştiinţat.

Unde ajunge sângele donat

Unităţile de sânge sunt distribuite la spitale şi clinici unde este nevoie de ele. Produsele de sânge au următoarea durată de viaţă:

- trombocitele (plachetele) – 5 zile

- globulele rosii – 42 zile

- plasma – mai multe luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel