DCNews Lifestyle Travel Unde se poate schia în pandemie. Țările în care pârtiile rămân deschise

Unde se poate schia în pandemie. Țările în care pârtiile rămân deschise

Imagine cu rol ilustrativ

Franța, Italia și Germania vor să țină stațiunile închise de sărbători, în timp ce Austria își pregătește deja pârtiile. În Elveția se schiază deja, la fel și în România, unde nu există, până la această oră, nicio restricție. Și Bulgaria e decisă să-şi ţină deschise staţiunile de schi, în ciuda intenţiilor liderilor UE de a le închide în întreaga Uniune Europeană.

În Suedia, un epidemiolog al serviciilor publice de sănătate, Anders Tegnell, spune că ţara sa nu are nevoie să-şi închidă staţiunile de schi. Și Finlanda se opune unei astfel de măsuri. "Aici, în Finlanda, majoritatea oamenilor care vin în staţiunile noastre de schi sunt localnici. Ar fi foarte bizar să închidem aceste staţiuni în timp ce situaţia din ţara noastră în ceea ce priveşte virusul nu este nici pe departe atât de rea ca în alte ţări europene", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Mika Lintila, potrivit Agerpres. 

Știri similare din categoria Travel Vezi toate articolele