DCNews Stiri Internațional Turcia, insultare Erdogan. Cântăreață celebră, condamnată la închisoare

Turcia, insultare Erdogan. Cântăreață celebră, condamnată la închisoare

Potrivit publicaţiei, Zuhal Olcay (60 de ani) a fost acuzată că a modificat textul unuia dintre cântecele sale introducând numele lui Erdogan şi că a făcut un gest insultător cu mâna în timp ce cânta.

O înregistrare video din spectacol o arată pe Olcay modificând textul cântecului ei, spunând Recep Tayyip Erdogan, totul este gol, totul este o minciună, viaţa se va sfârşi într-o zi şi vei spune 'Am avut un vis', potrivit Hurriyet.

În depoziţia sa, Olcay a respins acuzaţiile, afirmând că a folosit numele lui Erdogan deoarece el se potrivea cu schema rimei şi că nu avea un motiv ascuns sau insultător. Ea a mai spus că gestul cu mâna era îndreptat spre un membru din audienţă.

Conform agenţiei de presă Anadolu, Olcay a fost amendată în trecut cu 10.620 de lire turceşti (2.708 dolari) pentru insultarea unui funcţionar public în 2010.

Insultarea preşedintelui în Turcia este o infracţiune pasibilă cu până la patru ani de închisoare. Avocaţii lui Erdogan, personaj care domină scena politică din Turcia de peste un deceniu, au depus plângere în cazul a peste 1.800 de persoane, inclusiv caricaturişti, o fostă Miss Turcia şi chiar elevi, sub acuzaţia de insultare a preşedintelui.

[citeste si]

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele