„O protejează pe Viorica Dăncilă. (...) Am dorit o dezbatere reală cu privire la ceea ce se întâmplă în România, din nefericire, aşa cum nu a fost lăsată să vorbească la conferinţa de presă a PSD, nu este lăsată să vină nici în faţa Parlamentului. Brusc, pare să fi redescoperit Parlamentul European şi, cu pretextul că în data de 2 şi 3 octombrie doamna Dăncilă este la Parlamentul European, refuză să vină în oricare altă zi în faţa Parlamentului României”, a afirmat Turcan după şedinţa Biroului permanent.
Anterior, premierul Viorica Dăncilă a informat Camera Deputaţilor că nu poate participa la 'Ora prim-ministrului', stabilită pentru începutul lunii octombrie, pentru ca are stabilit alt program. 'Vă comunic că nu pot onora această invitaţie din motive ce ţin de agenda care a fost stabilită anterior acestei solicitări. Menţionez că programul pentru perioada următoare a fost confirmat astfel: în data de 1 octombrie voi participa la activităţi destinate deschiderii noului an universitar, iar în perioada 2 - 3 octombrie voi efectua o vizită la Parlamentul European din Strasbourg, eveniment comunicat public cu două săptămâni în urmă', se arată în scrisoarea transmisă miercuri de premier Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.