Poliţiştii s-au autosesizat după ce pe un grup de pe Facebook a apărut o filmare în care se vede cum un tânăr scoate o armă pe geamul unei maşini aflate în trafic şi se face că împuşcă trecătorii.
Iată mesajul transmis de către Poliţia Română:
"Micul texan? Ne-am autosesizat și am constatat următoarele: Tânărul, în vârstă de 19 ani, a scos arma de airsoft pe geamul autoturismului în care era pasager.
Nicio persoană nu a fost rănită, pentru că arma nu a fost folosită! Însă, pentru această mică escapadă, micul texan a primit o felicitare de 5.000 de lei și a rămas fără armă. Vă recomandăm pentru data viitoare un teren special amenajat pentru astfel de activități.
P.S. Mulțumim celor din mediul online, pentru filmare."