În cazul președintelui Klaus Iohannis nu se aplică modelul Traian Băsescu, al imunității supreme. Dosarul își urmează cursul, așa cum l-a urmat și până în prezent, a spus președința Înaltei Curți de Casație și Justiție.
\"În mod cert, dosarul îşi urmează cursul firesc, aşa cum şi l-a urmat şi până acum\", a spus Livia Stanciu, întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis va fi tratat ca un justiţiabil obişnuit.
ÎCCJ urmează să ia o decizie definitivă privind starea de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis în 14 ianuarie.
În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate. Era și reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce ar contraveni prevederilor legale. În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI. Curtea de Apel Alba-Iulia i-a admis contestaţia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.