Liderul nord-coreean Kim Jong Un a mângâiat căţei şi pisoi alături de fiica sa, Kim Ju Ae, în timpul unei vizite într-un nou cartier rezidenţial din Phenian, a relatat vineri presa de stat, conform AFP şi Agerpres.
Cartierul Hwasong, fost agricol, a fost dotat cu 40.000 de locuinţe noi, ca parte a unui program masiv de construcţii în capitală, menit să îmbunătăţească nivelul de trai, în ciuda sancţiunilor occidentale şi a unei economii controlate de stat.
În timp ce vizita un magazin de animale de companie, Kim Jong Un a declarat că "numărul gospodăriilor care deţin animale de companie este în creştere în capitală şi în regiuni", a relatat agenţia oficială de ştiri KCNA.
Imaginile publicate de agenţie îi arată pe tată şi fiică zâmbind în timp ce privesc şi mângâie pisici şi căţei. De asemenea, cei doi au vizitat un magazin de muzică şi un salon de coafură.
Speculații privind succesiunea
Kim Jong Un apare din ce în ce mai des alături de fiica sa, alimentând speculaţiile că adolescenta este potenţialul moştenitor al dinastiei care conduce ţara comunistă de la fondarea sa în 1948.
Gestionarea corectă a infrastructurii de agrement "ar constitui o bază importantă pentru dezvoltarea civilizaţiei socialiste", a declarat Kim, citat de KCNA.
Liderul a ordonat deschiderea magazinelor până pe 15 aprilie, ziua de naştere a bunicului său şi fondatorului regimului, Kim Ir Sen, a adăugat agenţia de presă.