DCNews Politica Personalități politice Iohannis - Toader, demisie. Norica Nicolai, mesaj exploziv

Iohannis - Toader, demisie. Norica Nicolai, mesaj exploziv

Norica Nicolai

„Din punctul meu de vedere, comunicatul domnului președinte nu are nicio legătură cu realitatea din România. Cred că statul de drept începe cu respectul arhitecturii constituționale a fiecărei țări", a declarat, vineri, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Norica Nicolai, europarlamentar ALDE.

„Am convingerea că reglementările pe care ministrul Toader le-a prevăzut în ordonanța 92 sunt perfect compatibile cu ceea ce denumește stat de drept. Cred că președintele urmărește să-și preconstituie un discurs sau argumente pentru un discurs pe care îl va avea săptămâna viitoare în Parlamentul European", a mai spus Norica Nicolai.

Amintim că, vineri după-amiază, Administrația Prezidențială a transmis că „președintele Klaus Iohannis condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Ministrului Justiției care sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneția în cuprinsul Ordonanței de Urgență 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni. Președintele României menționează că acesta este un nou episod dintr-un lung șir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său. În acest mod, Ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție”.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele