Fostul ministru ungar de externe, Peter Szijjarto, a intrat într-o absență totală din viața publică imediat după înfrângerea lui Orban, pe fondul schimbării de putere de la Budapesta și al speculațiilor politice care se intensifică de la o oră la alta.
Peter Szijjarto nu a mai fost văzut în public după seara scrutinului
În Ungaria, rezultatul alegerilor parlamentare de duminică a produs un efect rapid în zona puterii. Odată cu confirmarea înfrângerii lui Orban, atenția s-a mutat brusc asupra unuia dintre cei mai apropiați oameni ai săi.
Peter Szijjarto nu a mai fost văzut în public după seara scrutinului. Situația a alimentat imediat discuții în presa de la Budapesta despre rolul său și despre direcția în care se îndreapta fostul guvern.
Disparut din spațiul public: Peter Szijjarto lipsește de la momentul înfrângerii lui Orban
Semnalul cel mai clar al schimbării a venit chiar în seara alegerilor. În momentul în care Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea, Peter Szijjarto nu se afla alături de el.
Ulterior, potrivit publicației 444.hu, absența lui a devenit evidentă și a fost confirmată de lipsa oricărei apariții publice. În paralel, fostul ministru a încetat complet activitatea pe rețelele sociale.
Ultimul său mesaj public
Ultimul său mesaj public, postat pe Facebook în 12 aprilie, avea un ton mobilizator:
„Aceasta este o decizie care nu mai poate fi schimbată mâine! Acum nu este momentul să ne relaxăm, nu putem rămâne acasă. Mai sunt mai puțin de 3 ore, trebuie să acționăm acum”
De atunci, Peter Szijjarto a rămas complet disparut din spațiul public, fără declarații sau apariții.
Peter Szijjarto, disparut din spațiul public în contextul înfrângerii lui Orban și al noii puteri
Schimbarea politică de la Budapesta a fost confirmată de victoria opoziției Tisza, condusă de Péter Magyar, care a obținut majoritatea parlamentară, conform rezultatelor preliminare.
În acest context, fostul ministru ungar de externe a devenit subiect de speculații politice. Absența sa a fost interpretată diferit în spațiul public, mai ales pe fondul declarațiilor făcute de noul lider politic.
Péter Magyar a afirmat că Szijjártó s-ar afla la Ministerul de Externe și ar fi implicat în distrugerea unor documente.
„Szijjártó nu a dispărut nicăieri: în această dimineață a fost la Ministerul de Externe al Ungariei: distruge documente, distrugătoarele de documente lucrează încontinuu”.
El a mai susținut că ministerul ar fi implicat în eliminarea unor probe și că o parte din documentele legate de politica externă a vechiului guvern ar putea fi pierdute.
Posibile investigații
Tot mai multe discuții au apărut și în legătură cu posibile investigații politice anunțate de noua putere de la Budapesta. Numele lui Peter Szijjarto este menționat frecvent în aceste dezbateri, pe fondul tensiunilor post-electorale.
În același timp, presa a reamintit și existența unor informații mai vechi despre contacte între oficiali maghiari și Moscova, inclusiv discuții atribuite lui Szijjártó cu Serghei Lavrov privind sancțiuni și întâlniri la Bruxelles.
Final politic incert
Noul lider de la Budapesta a anunțat intenția de a analiza relațiile dintre fostul guvern și Rusia, ceea ce amplifică presiunea politică.
În acest climat, Fostul ministru ungar de externe, Peter Szijjarto, rămâne complet disparut din spațiul public, iar tăcerea sa după înfrângerea lui Orban continuă să ridice întrebări legate de trădare după apariția unor presupuse interceptări ale convorbirilor sale cu oficiali ruși, evoluțiile politice și posibilele consecințe juridice din Ungaria.