DCNews Cultura Muzica Fiul lui Adrian Caval, admis la renumita şcoală de muzică Julliard, din New York, pentru masterat

Fiul lui Adrian Caval, admis la renumita şcoală de muzică Julliard, din New York, pentru masterat

Facebook Andrei Caval

Andrei Caval a fost admis cu bursă integrală şi va începe cursurile din septembrie, anunţă România TV. Acesta cântă la clarinet. 

"Povestea mea cu acest minunat instrument, clarinetul, a început în anul 2008, când părinţii mei m-au dus la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu, din Bucureşti. În 2014, am decis că vreau să studiez în străinătate. A fost un sacrificiu enorm pentru ai mei, mama a mers cu mine, tata a rămas acasă cu fratele meu, care avea 5 ani", a declarat Andrei Caval.

Acesta a studiat la Cheshire School of Music, din Manchester, Marea Britanie. 

"Am avut testul de clarinet, iar directorul de muzică mi-a spus că mă acceptă. Eu am spus că nu am în acel moment banii să plătesc, 35.000 lire pe an. El a spus că banii nu sunt o problemă. Am studiat doi ani acolo şi am putut da echivalentul bacalaureatului din România", a mai spus tânărul la România TV.

În anul 2 de studii, Andrei Caval a aplicat pentru orchestra de tineret a Marii Britanii, acolo unde a devenit clarinetist principal. Ulterior, s-a înscris la Royal College of Music din Londra, şcoală pe care o va absolvi în acest an. 

"Vreau să le mulţumesc părinţilor mei minunaţi, care au făcut sacrificii enorme pentru mine, pentru a-mi îndeplini visul", a declarat Andrei Caval pentru România TV. 

Știri similare din categoria Muzica Vezi toate articolele