DCNews Stiri Doi Ho-Ho-Hoți deghizați au jefuit un magazin ziua-n amiaza mare. Unde s-a întâmplat scena ca-n filme (VIDEO)

Doi Ho-Ho-Hoți deghizați au jefuit un magazin ziua-n amiaza mare. Unde s-a întâmplat scena ca-n filme (VIDEO)

captură X

În orașul Cláudio, situat în regiunea Centru-Vest a statului Minas Gerais din Brazilia, un magazin a fost jefuit într-un mod inedit. Pe 6 decembrie, în jurul orei 3:30 dimineața, hoții, îmbrăcați în costume de Moș Crăciun, au încercat să testeze terenul, iar după 20 de minute au acționat. Au spart ușa magazinului și au intrat, unul dintre ei ieșind cu un difuzor în timp ce celălalt avea un sac plin. După ce s-au declanșat alarmele, infractorii au reușit să fugă cu prada, fiind așteptați afară de o mașină neagră. S-au gândit la toate. Au purtat inclusiv cagule și mânuși pentru a nu putea fi identificați pe cameră și a nu lăsa amprente.

Până la sosirea Poliției, care a fost alertată de vecinii din apropiere, hoții au reușit să fure 32 de telefoane mobile, un difuzor și o consolă video. Autoritățile cer ajutorul publicului pentru orice informație utilă, care poate fi transmisă prin numerele de urgență 190 sau 181. Până în prezent nu au fost făcute arestări în legătură cu acest incident.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele