DCNews Stiri Corpul de Control al Ministerului Sănătății, trimis la Spitalul de Urgență Constanța, după cazul celor doi copii ajunși în moarte cerebrală

Corpul de Control al Ministerului Sănătății, trimis la Spitalul de Urgență Constanța, după cazul celor doi copii ajunși în moarte cerebrală

Imagine cu cei doi copii ajunși în moarte cerebrală la Spitalul Județean Constanța. Foto: capturi video Observator

Ministerului Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a efectua verificări, după ce doi copii, de 2 și 6 ani, au ajuns în moarte cerebrală în urma complicațiilor unor intervenții chirurgicale. Totodată, cazul va fi analizat și de Colegiul Medicilor din România, scrie Ziua de Constanța.

Corpul de Control al Ministerului Sănătății ar urma să ajungă la Constanța luni, 12 ianuarie.

Detalii despre cazul băiețelului de 2 ani


Denis Gabriel, în vârstă de 2 ani, a ajuns la Spitalul Judeţean din Constanţa înainte de Crăciun cu dureri abdominale. Băiețelul a fost internat, iar starea sa de sănătate s-a degradat rapid, în doar câteva ore. În cele din urmă s-ar fi descoperit, în urma unui CT că acesta suferea de volvulus intestinal cu necroză, o afecţiune extrem de gravă în care intestinul subţire se sugrumă singur şi blochează irigarea cu sânge. Copilul a intrat de urgenţă în operaţie, dar după medicii ar fi fost nepăsători, acuză acum părinţii. Aceștia reclamă că imediat după operaţie, băieţelul nu a fost consultat neurologic pentru a se vedea dacă septicemia a afectat creierul. În cele din urmă, copilul a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu, la solicitarea părinților.

"S-a aflat că există şi edem cerebral şi era ireversibil, iar şansele de supravieţuire sunt spre zero şi un pneumotorax drept. De ce nu s-a făcut la Constanța şi nu s-a văzut la Constanţa şi s-a văzut aici, când nu s-a mai putut face nimic...", a declarat tatăl băiețelului pentru Observator.

În aceeaşi situaţie este şi o fetiţă de 6 ani

În aceeaşi situaţie este și Anca, o fetiță în vârstă de 6 ani. Aceasta a fost operată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța de o banală apendicită şi a ajuns la Bucureşti în moarte cerebrală. Și mama acesteia face acuzații grave la adresa medicilor de la Constanța. Fetița ar fi intrat în stop cardiorespirator la doar 10 minute după ce a ieşit din operaţie.

"A venit doamna doctor, a luat-o la palme, să vadă dacă are reacţie, nu avea nicio reacţie. A ţipat la personalul care trebuia să se uite la ea că nu a fost în stare să se uite la fată, că nu a observat mai repede. A stat în stop cam cinci minute. (...) să plătească pentru aceşti doi copii nevinovaţi. Cu acelaşi diagnostic, edem cerebral amândoi, moarte cerebrală amândoi, din acelaşi spital", a spus mama fetiței pentru Observator.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța nu a transmis deocamdată un punct de vedere oficial, însă conducerea spitalului s-ar fi autosesizat și s-ar fi inițiat o anchetă internă pentru clarificarea aspectelor legate de cazul celor doi copii.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele